Alertă de atentate la Istanbul. Creștinii și evreii, ținte în timpul Paștelui catolic
Poliția turcă a lansat un avertisment cu privire la posibile atentate comise de gruparea Stat Islamic (SI) care i-ar viza pe creștini și pe evrei în timpul sărbătorilor de Paști din acest sfârșit de săptămână, a transmis sâmbătă agenția Anadolu, citată de Agerpres.
Această alertă națională atrage atenția cu privire la atacuri care ar putea avea ca țintă biserici în care se sărbătorește duminică Paștele catolic, dar și asupra unor sinagogi, a scris Anadolu, citată de AFP.
Poliția a avertizat că membri ai grupării teroriste SI au avut posibilitatea de a identifica lăcașurile de cult, precum și consulatele sau ambasadele, îndeosebi la Ankara, și că fundațiile religioase care nu sunt musulmane trebuie să fie vigilente.
Alerta survine la o săptămână după un atentat comis în plin centrul Istanbulului în care patru turiști străini — trei israelieni și un iranian — și-au pierdut viața. Atacul a fost atribuit de autoritățile turce unui jihadist care avea legături cu Stat Islamic.
Gruparea jihadistă este acuzată de patru dintre cele șase atentate care au lovit Turcia începând din vara anului trecut, inclusiv de dublul atentat sinucigaș de la Ankara, soldat cu 103 morți, cel mai grav din istoria țării.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Care este ultima dorință a lui Celine Dion – artista măcinată de o boală cruntă, depistată în 2022, s-a destăinuit fanilor
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Mai tare ca Elena Ceaușescu: "America are nevoie de tine să fii Mamala națiunii" (VIDEO)
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Subiecte: Atentat Istanbul Terorism
Organizații: Statul Islamic
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)