Analist financiar: În 2032 va fi o criză financiară care va împinge omenirea într-un Ev Mediu Întunecat
Martin Armstrong, analistul financiar care a prezis cu precizie de o zi prăbușirea Bursei de la New York în ceea ce ulterior industria de pe Wall Street a numit „Lunea Neagră”, a venit cu noi predicții care anunță un haos mult mai mare care va afecta întreaga lumea.
Analistul financiar spune în baza calculelor sale privind ciclurile de sentiment că în 2032 ar urma să se precipite evenimente care să împingă Omenirea într-un nou Ev Mediu Întunecat. Distrugerea sistemului monetar și corupția politicienilor vor fi cauzele primordiale ale intrării lumii în haos, scrie profit.ro.
Martin Armstrong vorbește despre apariția unor fenomene care vor duce lumea spre o „epocă întunecată" „Cauza este întotdeauna corupția politică”, spune analistul pentru a indica și sursa crizei ce va veni.
Grecia Antică a avut o astfel de etapă între civilizația Miceniană și reînflorirea cetăților elene, între anii 1.000 și 600 î. Hr. Japonia a avut propria ei perioadă de 600 de ani de Ev Întunecat, de o durată apropiată perioadei similare europene care a urmat căderii Imperiului Roman, menționează sursa citată.
Problema principală o reprezintă corupția, zice analistul financiar care vede în Hillary Clinton, candidata Partidului Democrat la Președinția SUA, un simbol al corupției: „Reprezintă tot ce este greșit cu politica noastră și cu economia noastră. Politicienilor nu le mai pasă de oameni.” Este calea care ne aruncă în Evul Mediu. O eră întunecată despre care Armstrong spune că va începe în anul 2032 și va dura sute de ani.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Un miliard de dolari pentru primul Studio de film fără influențe woke. Elon Musk a pus banii jos pentru Mel Gibson! Cu ce alți actori și producători a bătut palma CEO-ul Tesla. ACTUALIZARE
Monseniorul Viganò: Legătura dintre Asasinarea lui JFK și Biserica Paralelă
2024 - un thriller plin de suspans. Cum s-a încercat provocarea unui Război Mondial
Care este ultima dorință a lui Celine Dion – artista măcinată de o boală cruntă, depistată în 2022, s-a destăinuit fanilor
Operațiune-fulger a Rusiei: Peste 20.000 de parașutiști iau cu asalt orașul ucrainean Ceasov Iar
Recomandările noastre
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Externe
Persoane: Hillary Clinton
Locații: SUA
Subiecte: Alegeri SUA Criza economica
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)