Atacuri armate în serie în SUA. După Charleston, au urmat Detroit şi Philadelphia
După ce miercuri un bărbat înarmat a deschis focul la o biserică din centrul oraşului Charleston, ucigând nouă persoane au fost ucise, America a fost din nou zguduită de noi atacuri armate.
O persoană a fost ucisă și alte nouă rănite cu focuri de armă sâmbătă în cursul unei serbări pe un teren de baschet la Detroit, unde erau prezenți numeroși copii, a informat un ziar local.
Aproximativ la aceeași oră (21:00 ora locală), o persoană neidentificată deschidea foc automat la întâmplare asupra petrecăreților la un picnic în alt oraș american, Philadelphia (Pennsylvania), rănind șapte persoane. Printre acestea se aflau doi copii, unul de doi ani, altul de zece, care au fost spitalizați în stare critică.
Candidata democrată la Casa Albă, Hillary Clinton, a solicitat o reformă a regimului armelor de foc în SUA. Aflată în vizită la San Francisco, California, fosta primă doamnă și secretar de stat a calificat drept indispensabilă această reformă pentru a pune capăt sau cel puțin pentru a reduce din numărul atacurilor criminale care îndoliază țara aproape cotidian.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Care este ultima dorință a lui Celine Dion – artista măcinată de o boală cruntă, depistată în 2022, s-a destăinuit fanilor
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Mai tare ca Elena Ceaușescu: "America are nevoie de tine să fii Mamala națiunii" (VIDEO)
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Persoane: Hillary Clinton
Locații: Charleston Detroit Philadelphia SUA
Subiecte: Atac armat
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)