Barack Obama reacționează după atacul armat de la clinica de avorturi din Colorado: Trebuie să facem ceva în ceea ce privește ușurința de a obține arme de război pe străzile din SUA
După atacul armat din Colorado de la o clinică de avorturi, Barack Obama a criticat din nou ușurința de a procura arme de foc în SUA.
Președintele american face un apel pentru stoparea acestui flagel al armelor de foc care pot fi procurate cu mare ușurință în statele din SUA.
"Trebuie să facem ceva în ceea ce privește ușurința de a obține arme de război pe străzile noastre de către persoane care nu ar trebui să aibă acces la ele, este de ajuns. Nu este ceva normal. Nu trebuie să devină normalitate", a declarat Obama, potrivit AFP.
Trei persoane au fost ucise, iar alte nouă au fost rănite după atentatul din Colorado care a durat mai multe ore.
"Nu știm încă din ce motive un om înarmat a tras asupra a 12 persoane sau de ce a terorizat o întreagă comunitate deschizând focul cu o armă de asalt și luând ostatici. Ceea ce știm este că a ucis un polițist în exercițiul funcțiunii și doi concetățeni pe care acest agent încerca să-i protejeze", a mai spus liderul de la Casa Albă.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Un miliard de dolari pentru primul Studio de film fără influențe woke. Elon Musk a pus banii jos pentru Mel Gibson! Cu ce alți actori și producători a bătut palma CEO-ul Tesla. ACTUALIZARE
Monseniorul Viganò: Legătura dintre Asasinarea lui JFK și Biserica Paralelă
2024 - un thriller plin de suspans. Cum s-a încercat provocarea unui Război Mondial
Care este ultima dorință a lui Celine Dion – artista măcinată de o boală cruntă, depistată în 2022, s-a destăinuit fanilor
Operațiune-fulger a Rusiei: Peste 20.000 de parașutiști iau cu asalt orașul ucrainean Ceasov Iar
Recomandările noastre
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Externe
Persoane: Barack Obama
Locații: SUA
Subiecte: Atac armat
Organizații: Poliţia Americană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)