Barnevernet a mai răpit un copil. Un băiețel de 12 ani a fost smuls cu forța de lângă părinți pe motiv că făcea homeschooling. Oficialii spun că „băiatul are nevoie să fie înscris la școala publică pentru a socializa”
Familia Leif și Terese Kristiansen trăiește un coșmar, după ce agenția care se ocupă de protecția copilului în Norvegia, le-a răpit copilul pe motiv că face homeschooling.
Drama familiei Kristiansen a început în momentul în care părinții au luat decizia de a se întoarce în Norvegia, după mai mulți ani de locuit în Canada.
Aproape imediat ce a fost înscris la școala publică, copilul Kai a fost supus hărțuielii și bătut de colegi timp de mai multe luni. Sesizați, directorul și ceilalți oficiali ai unității de învățământ nu au luat nicio măsură.
În aceste condiții, părinții au luat decizia de a-l educa pe micuțul de 12 ani acasă.
Pe 9 februarie, însă, șoc: agenții Barnevernet însoțiți de polițiști au dat buzna în casa familiei și l-au smuls pe Kai. Filmulețul, care a devenit viral pe facebook, arată cum agenții iau copilul însoțiți de țipetele terifiate ale copilului, care strigă „Nu”, de mai multe ori.
Conform lui Ray Skorstad, administratorul legal al unei asociații care asistă părinții ai căror copii au fost luați de Barnevernet, motivația celor de la Barnevernet a fost aceea că „băiatul are nevoie să fie înscris la o școală publică pentru a socializa”.
Michael Donnelly, directorul pentru operațiuni globale al HSLDA (Home School Legal Defence Association), a declarat că părinții sunt singurii care trebuie să decidă cum sunt educați copiii lor.
„Un astfel de atac reprezintă un atac asupra ideii de homeschooling. Părinții sunt singurii care au dreptul să decidă cum își educă copiii și ceea ce este cel mai bine pentru ei. Părinții nu trebuie să explice de ce aleg homeschooling-ul, dar familia Kristiansen are un motiv foarte bine întemeiat, acela de a-și proteja copilul în fața abuzurilor. A face educație acasă nu este o justificare pentru a lua un copil cu forța. Este o mare violare a drepturilor lui Kai și a drepturilor părinților săi. Facem apel la autoritățile norvegiene să-l returneze pe Kai părinților și vom face tot ce este posibil ca să se facă dreptate”, a precizat el.
Deocamdată, familia are dreptul să-și vadă copilul o dată pe săptămână, timp de o oră. Prima audiere în acest caz va avea loc pe 15 februarie.
Cine dorește să semneze un mesaj prin care să ceară Barnevernet să returneze copilul familiei Kristiansen, o poate face aici.
Barnevernet a devenit cunoscută în România după cazurile familiilor Bodnariu și Nan. Ambele familii și-au primit copiii înapoi după mai mulți ani de bătălii în justiție și proteste internaționale din partea opiniei publice românești.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Externe
Locații: Norvegia
Subiecte: Cazul familiei Bodnariu Cazul familiei Nan
Organizații: Barnevernet
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)