Biserică veche de 800 de ani, vandalizată în suburbia franceză de tip ,NO-GO AREA”, locuită în majoritate de migranți
Catedrala Saint-Denis, construită în 1135, a fost vandalizată săptămâna trecută, persoanele care au recurs la un astfel de act spărgând vitraliile și avariind grav orga Bisericii, veche de aproape 200 de ani.
Catedrala din Saint-Denis este o biserică gotică aflată în centrul orașului Saint-Denis, acum o suburbie din nordul Parisului. Din secolul al X-lea și până în anul 1830, toți regii Franței, cu trei excepții, au fost îngropați în această biserică.
Primul care a intrat în catedrala și a descoperit dezastrul a fost organistul.
Acesta a declarat că motorul și alte echipamente ale instrumentului, care a fost realizat între anii 1834-1841, au fost grav avariate, scrie Le Parisien.
Saadia Tamelikecht, șefa departamentului de arhitectură și patrimoniu din suburbiile Seine-Saint-Denis, populate în majoritate de migranți, a declarat că distrugerea instrumentului, recunoscut drept monument istoric de importanță în Franța, este foarte mare. Și că, cel mai probabil, autorul acestui act de vandalism este o persoană care s-a ascuns în interiorul instrumentului, după care, când a ieșit, l-a distrus.
Incidentul are loc la mai puțin de un an după ce catedrala a fost luată cu asalt de activiștii de stânga și migranții ilegali care au ocupat lăcașul de cult pentru a protesta față de o lege îndreptată împotriva combaterii migrației ilegale în Franța.
Luna trecută, în doar o săptămână, cel puțin patru biserici au fost profanate în Franța.
În Franța problemele din suburbii sunt mult mai vechi, conflictele deschise cu autoritățile izbucnind incă din ani 2000. În prezent, zone de risc apar în Paris, Fameck, Calais, Marseille, Lyon, Lille etc.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Cutremurător: 25 de Metode prin care este distrusă America (VIDEO)
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Externe
Locații: Franţa
Subiecte: Biserici vandalizate Imigranti Europa
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)