Bruxelles-ul declară război selfie-urilor. Ce vor risca turiștii care se pozează cu Turnul Eiffel
Turiștii care vor dori să își facă selfie-uri în fața unor monumente istorice din țările UE ar putea risca amenzi usturătoare. La Bruxelles se pregătește pedepsirea celor care vor să se fotografieze în fața unor monumente celebre ca Tour Eiffel sau Fontana di Trevi.
Sute de mii de turiști din toată lumea ajung zilnic în diverse orașe europene, unde sunt atrași de monumente, statui sau catedrale. Și în fața cărora se înghesuiesc să își facă fotografii cu smartphon-urile.
Funcționarii de la Bruxelles au analizat acest fenomen și au ajuns la concluzia că ar fi bine dacă ar restricționa dreptul oamenilor de a se fotografia, de exemplu, în fața Tour Eiffel din Paris sau lângă celebra Fontana di Trevi din Roma.
Directiva UE ar viza în special fotografiile comerciale. Dar mulți se tem că aceste interdicții vor lovi în primul rând în turiști, care vor fi astfel obligați să plătească o amendă. Sau chiar să riște sancțiuni penale în cazul postării acestor fotografii pe rețelele de socializare, relateaza Daily Mail.
Argumentul adus de funcționarii de la Bruxelles în sprijinul reglementării este acela că pozele sunt o încălcare a drepturilor de autor. Fotografiile în sine nu ar fi problema, insă publicarea lor pe Facebook sau Twitter, da, intrucât nu se respectă legea copyright-ului.
Asociația fotografilor, Freelens, este indignată de acest demers, pe care îl consideră o încălcare a drepturilor omului.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
2024 - un thriller plin de suspans. Cum s-a încercat provocarea unui Război Mondial
Care este ultima dorință a lui Celine Dion – artista măcinată de o boală cruntă, depistată în 2022, s-a destăinuit fanilor
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Mai tare ca Elena Ceaușescu: "America are nevoie de tine să fii Mamala națiunii" (VIDEO)
Xi Jinping îi înfige un cuțit în spate lui Putin. 4.000 de drone și sisteme antiaeriene chinezești vor ajunge în dotarea Ucrainei
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Subiecte: Directiva UE Legea Big Brother
Organizații: Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)