Când Saddam era bun pentru americani, iar Assad tatăl era inamicul numărul unu al americanilor. Documente CIA: SUA au programat distrugerea Siriei încă din 1983. Un plan care se aplică azi?
Pe măsură ce criza siriană intră în al șaselea an, iar administrația Donald Trump pare tot mai determinată să scape de președintele Bashar al-Assad, în SUA ies la lumină documente clasificate care dovedesc, încă o dată, planurile americanilor legate de Siria. Într-adevăr, nu de azi, ci de mai bine de trei decenii, când Siria era condusă de Hafez al-Assad, tatăl actualului președinte.
Unul dintre documentele CIA declasificate de Arhivele Naționale Americane dezvăluie planul pus la cale în laboratoarele SUA, încă din 1983 pentru distrugerea Siriei și alungarea de la putere a lui Hafez al-Assad. Cu aceleași practici adoptate de Washington mai târziu, în 2011.
Documentul, intitulat „Bringing Real Muscle to Bear in Syria", scris de ofițerul CIA Graham Fuller, îl definește pe Hafez al-Assad drept un obstacol în calea sporirii influenței SUA în regiune și o barieră pentru cristalizarea planurilor Washingtonului. În mod special, documentul sublinia că guvernul Hafez al-Assad reprezenta o piedică majoră pentru planurile Statelor Unite de a slăbi puterea Iranului și de a crește puterea și influența americană în Orientul Mijlociu.
În primul rând, planul Washingtonului viza încurajarea Irakului (condus de nimeni altul decât Saddam Husein), a Turciei și a Israelului de a ataca Siria și de a sprijini opoziția siriană. De asemenea, americanii doreau susținerea prin toate mjloacele a tuturor ramurilor opoziției siriene, cerând, în paralel, tuturor aliaților SUA să pună presiune pe regimul lui Assad tatăl și să comită acte ostile la granița cu Siria, până când armata siriană avea să fie decimată.
După care, scrie Fuller, opoziția siriană ar fi declanșat o luptă armată împotriva guvernului sirian, amenințat la granițe, astfel încât regimul de la Damasc, cu forțe militare tot mai puține care să lupte împotriva adversarilor ar fi pierdut confruntarea și, în acest fel, Assad ar fi fost alungat de la putere.
Planul pus la cale de SUA în 1983 pare să fie foarte asemănător cu ceea ce se întâmplă în aceste zile în Siria, după ce și Turcia și Israelul au atacat regiuni din Siria lui Assad fiul.
Aviația turcă a desfășurat la finele lunii trecute o serie de atacuri împotriva unor poziții kurde în nord-estul Siriei, în apropiere de orașul sirian Al-Malikiyah, sub pretextul luptei împotriva grupării jihadiste Statul Islamic, dar și a combaterii milițiilor kurde YPG, pe care Ankara le consideră drept „grupare teroristă”. În paralel, un atac israelian a vizat o tabără militară din sud-vestul Siriei, ca răspuns la tirurile de mortiere care au lovit zone din partea de nord a regiunii Platoului Golan.
Și turcii și israelienii au furnizat până acum arme așa zisei „opoziții siriene” pentru a lupta împotriva regimului lui Bashar al-Assad.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Cutremurător: 25 de Metode prin care este distrusă America (VIDEO)
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Externe
Persoane: Bashar al Assad Hafez al-Assad Saddam Hussein
Subiecte: Război Siria Servicii secrete
Organizații: CIA
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)