Cardinalul considerat viitorul Papă îl apără pe Trump: Nu vă grăbiți să-l judecați! Mulți au râs când actorul Ronald Reagan a ajuns la Casa Albă, dar el a fost unul dintre cei mai buni președinți ai SUA!
Arhiepiscopul de Viena, considerat de unii drept viitorul Papă,i-a avertizat pe oameni să nu îl judece așa de devreme pe Donald Trump, amintind că, în anii 80, după alegerea lui Ronald Reagan, mulți s-au îndoit că va fi un lider bun, și, cu toatea astea, republicanul a fost unul dintre cei mai buni președinți.
Cardinalul Christoph Schoenborn, ale cărui comentarii legate de refugiați au făcut subiectul unor polemici aprinse, acesta aveetizând recent asupra unei "invazii islamice a Europei", a trecut în revistă cele mai importante momente ale anului 2016. Care, în opinia sa, au fost votul britanicilor pentru ieșirea din UE și alegerea lui Donald Trump ca președinte al SUA, în ciuda tuturor campaniilor duse împotriva lui, relateaza express.co.uk.
"Nu știu dacă doamna Clinton ar fi fost, într-adevăr, soluția mai bună și nu știu dacă dl Trump reprezintă un ghinion pentru America. Mulți au privit cu scepticism alegerea lui Ronald Reagan, spunând că nu este posibil ca un actor din California să ajungă președinte. Dar Reagan a fost, cu siguranță, unul dintre cei mai buni președinți pe care i-a avut America. Așa că, nu vă grăbiți să-l judecați pe Trump", a spus Cardinalul Christoph Schoenborn.
Cardinalul este cunoscut pentru criticile aduse liderilor politici care au susținut primirea refugiaților în Europa, considerând că aceștia ar trebui, mai curând, să ajute țările din care pleacă migranții.
Arhiepiscopul de Viena a spus, de asemenea, că vede o "mare incertitudine", în fața recentelor atacuri teroriste și că viața este acum tot mai nesigură datorită acestui fenomen.
Biserica catolică din Austria a luat recent o poziție mai dură împotriva refugiaților și imigranților. Cardinalul Schoenborn a avertizat anterior, că scopul musulmanilor este de a elimina creștinii și să cucerească Europa.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Care este ultima dorință a lui Celine Dion – artista măcinată de o boală cruntă, depistată în 2022, s-a destăinuit fanilor
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Persoane: Christoph Schoenborn Donald Trump Ronald Reagan
Locații: SUA
Subiecte: Alegeri SUA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)