Casa Albă, anunț de ultimă oră. Fiul lui Osama bin Laden, ucis într-o operațiune antiteroristă a SUA în Afganistan
Președintele Donald Trump a confirmat că fiul lui Osama bin Laden, Hamza bin Laden, a fost ucis într-o operațiune antiteroristă a SUA la frontiera dintre Afganistan și Pakistan.
Trump a confirmat sâmbătă moartea lui Hamza Bin Laden, fiul preferat al lui Osama bin Laden prezentat drept moștenitorul liderului Al-Qaeda, și al cărui deces a fost anunțat la sfârșitul lunii iulie de mass-media americane, relatează AFP.
„Hamza Bin Laden, înaltul responsabil al Al-Qaeda și fiul lui Osama Bin Laden, a fost ucis în timpul unei operațiuni contra-teroriste condusă de Statele Unite în regiunea Afganistan/Pakistan”, a transmis președintele american într-un comunicat.
În 2011, forțele speciale americane l-au ucis pe Osama Bin Laden în Pakistan. Bin Laden s-a aflat în spatele atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001 în care au murit aproape 3.000 de persoane.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
2024 - un thriller plin de suspans. Cum s-a încercat provocarea unui Război Mondial
Care este ultima dorință a lui Celine Dion – artista măcinată de o boală cruntă, depistată în 2022, s-a destăinuit fanilor
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Mai tare ca Elena Ceaușescu: "America are nevoie de tine să fii Mamala națiunii" (VIDEO)
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Persoane: Osama bin Laden
Locații: Afganistan
Subiecte: Atentat 11 septembrie
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)