ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Spațiul Schengen trebuie adaptat astfel încât să facă față noilor provocări de securitate și a venit momentul ca România și Bulgaria să devină membre ale zonei de liberă circulație, afirmă Dimitris Avramopoulos, comisarul UE pentru Imigrație, Afaceri Interne și Cetățenie.

„Am văzut că noile probleme de securitate necesită adaptarea reglementărilor, deci vom propune consolidarea Spațiului Schengen. Cu toate acestea, controalele la frontierele interne vor rămâne o excepție, urmând să fie aplicate doar ca măsuri de ultimă instanță, însoțite de garanții, pentru a limita impactul asupra liberei circulații", a declarat Dimitris Avramopoulos într-un interviu acordat agenției de știri ANSA.

„Vrem să ajutăm statele membre să garanteze siguranța cetățenilor. Dar acest lucru nu se poate realiza prin efecte negative asupra liberei circulații a persoanelor, mărfurilor și serviciilor. Putem salva Schengen doar dacă toată lumea joacă în conformitate cu legile, dacă asigurăm un nivel înalt de cooperare și coordonare, dacă suntem uniți și dacă aprofundăm integrarea", a adăugat Avramopoulos.

„Pentru acest motiv, după cum a spus și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a venit momentul ca România și Bulgaria să devină membre" ale Spațiului Schengen, a subliniat Dimitris Avramopoulos.