Cum arată "Camera de război" de unde Putin și generalii lui coordonează atacurile împotriva ISIS
Ofensiva Rusiei în Siria, declanșată luna trecută, merge înainte. Bombardamentele s-au intensificat după atacurile de la Paris, iar cel care coordonează atacurile asupra jihadiștilor din ceea ce presa numește "War Room" este însuși Vladimir Putin.
Cel care deține frâiele operațiunii militare a Rusiei în Siria este Vladimir Putin. Ajutat de generalii și consilierii săi militari.
Pentru prima dată, Rusia pune la dispoziția presei imagini cu "War Room" (sala de război), o cameră care pare despinsă mai curând dintr-un film despre Apocalipsă.
Este vorba de Centrul Național de Apărare, aflat la circa doi km de Piața Roșie și de Kremlin, scrie Daily Mail.
În imensa sală sunt înșirate pe mai multe rânduri birouri, la care sunt așezați câte doi, în fața computerelor, analiști militari, pe trei niveluri. Toți monitorizează activitățile din zone de conflict.
Acest centru de comandă este echivalent celui american de la Pentagon, dar, scrie presa britanică, este mult mai modern, fiind terminat în 2014.
Se spune că, pe lângă amenăjările speciale care protejează acest centru de atacuri nucleare, sub el se află o galerie de tuneluri, lungă de peste 300 de km, care duc spre diverse colțuri ale Moscovei și chiar în afara capitalei Rusiei.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Cutremurător: 25 de Metode prin care este distrusă America (VIDEO)
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Externe
Persoane: Vladimir Putin
Locații: Rusia
Subiecte: Război Siria
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)