Curtea Supremă din Spania a început procedurile contra liderilor catalani separatiști fugiți din țară
Justiția din Spania a început demersurile pentru a-i acuza penal pe liderii separatiști. Ei riscă între 15 și 30 de ani de închisoare.
„În apărarea legii, a drepturilor cetățenilor și în numele interesului public, am deschis o anchetă pentru acuzațiile de rebeliune, manipulare de fonduri publice și alte delicte conexe, la adresa principalilor responsabili politici ai guvernului Cataloniei”, a anunțat Jose Manuel Maza, procurorul general al Spaniei.
Cu liderii fugiți, niciun partid și nicio asociație nu a convocat vreo acțiune de protest prin care să conteste preluarea tutelei regiunii de către Madrid sau pentru a apăra independența Cataloniei, proclamată acum patru zile, dar nerecunoscută de niciun alt stat.
Carles Puigdemont, vizat de o procedură judiciară în Spania, a declarat puțin mai devreme, într-o conferință de presă la Bruxelles, că se află în capitala belgiană, împreună cu o parte dintre miniștrii săi demiși, din motive 'de securitate', neavând intenția de a cere azil. El a afirmat că acceptă desfășurarea de alegeri anticipate în Catalonia și a cerut garanții înainte de a reveni în Spania.
Premierul belgian a precizat că președintele catalan destituit 'va fi tratat la fel ca oricare cetățean european, cu aceleași drepturi și îndatoriri, nici mai multe, nici mai puține', transmit AFP și Reuters, potrivit Agerpres.
Doar o treime dintre catalani își doresc independența, arată cel mai recent sondaj de opinie. În plus, jumătate dintre ei sunt îngrijorați sau se tem că ar putea izbucni violențe.
„Toate acestea ne afectează. Fractura din societate este atât de evidentă, temerile și confruntările sunt evidente, iar eu cred că cei mai mulți dintre noi cred că toate acestea ar trebui să se termine, indiferent cum, dar trebuie să se termine acum”, spune o femeie.
Vineri, la câteva ore după ce parlamentul catalan a proclamat în mod unilateral independența regiunii, guvernul de la Madrid i-a suspendat autonomia și a preluat controlul direct asupra acesteia. Un prim efect: pe 21 decembrie ar urma să aibă loc alegeri parlamentare anticipate.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Washington-Balamuc: Moise se pregătește să îi ardă un toiag pe spinare lui Aaron
Un miliard de dolari pentru primul Studio de film fără influențe woke. Elon Musk a pus banii jos pentru Mel Gibson! Cu ce alți actori și producători a bătut palma CEO-ul Tesla. ACTUALIZARE
Dezvăluiri marca James O'Keefe, despre cine conduce cu adevărat Casa Albă: ”Biden semnează tot ce ii spune acest om”
Monseniorul Viganò: Legătura dintre Asasinarea lui JFK și Biserica Paralelă
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Locații: Spania
Subiecte: Independența Catalonia Referendum Catalonia
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)