David Cameron a amenințat că ÎNCHIDE BBC
Premierul Marii Britanii, David Cameron, a amenințat că va închide BBC. Cel care îl acuză pe șeful Guvernului de la Londra este un reputat politolog al postului britanic.
Deranjat de o emisiune a BBC, care, în timpul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din mai, i-a creat mari probleme, premierul David Cameron ar fi scăpat porumbelul: ”Voi închide BBC după alegeri!”. Cel care a povestit acest episod este cunoscutul analist politic al BBC, Nick Robinson, informează ziarul italian La Repubblica.
El spune că l-a auzit pe șeful guvernului spunând această frază, in timpul unei călătorii cu autocarul, în care se aflau mai mulți ziariști. Dar, susține Robinson, nu poate spune dacă ar fi fost vorba doar de o glumă sau de un adevărat război pe care Cameron vrea să îl ducă împotriva celebrei televiziuni britanice.
Politologul a amintit că și alți politicieni s-au plâns de unele emisiuni ale BBC, însă diferența, spune Robinson, este că acum aceste cuvinte au venit din partea primului-ministru.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Un miliard de dolari pentru primul Studio de film fără influențe woke. Elon Musk a pus banii jos pentru Mel Gibson! Cu ce alți actori și producători a bătut palma CEO-ul Tesla. ACTUALIZARE
Dezvăluiri marca James O'Keefe, despre cine conduce cu adevărat Casa Albă: ”Biden semnează tot ce ii spune acest om”
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Persoane: David Cameron
Locații: Marea Britanie
Subiecte: Alegeri Marea Britanie
Organizații: BBC
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)