De la parteneri la dușmani: Germania taie Rusia de pe lista partenerilor, trecând-o în categoria amenințărilor
Germania a eliminat Rusia din lista partenerilor în noua concepție a politicii naționale de securitate.
Acest lucru este precizat în ediția actualizată a așa-numitei „Cărți albe” – un document care descrie amenințările la adresa țării. Potrivit Die Welt, noua ediție urmează să fie aprobată și transmisă Cabinetului înainte de vacanța de vară.
„Cartea albă” a fost pregătită de Ministerul german al Apărării, cu participarea altor agenții de forță din stat. Documentul care are 80 de pagini este actualizat pentru prima dată din 2006.
Autorii documentului consideră că Rusia este o „provocare pentru securitatea continentului”. Ei au indicat o serie de manifestări periculoase ale rușilor: schimbarea unilaterală a frontierelor, promovarea intereselor prin metode violente în Crimeea și estul Ucrainei și nerespectarea tratatelor internaționale. Se remarcă, de asemenea, că Rusia se întoarce cu spatele la Occident, consolidează competiția strategică și crește activitatea militară la frontierele externe ale UE”, arată documentul citat de RIA „Novosti”.
De asemenea, autoritățile germane sunt preocupate de „utilizarea comunicațiilor digitale pentru a influența opinia publică, de la controlul neoficial al discuțiilor în rețelele sociale, până la manipularea știrilor”.
Germania este în mod tradițional principalul partener economic al Rusiei în Uniunea Europeană și cel mai mare importator de gaz rusesc. Cu toate acestea, parteneriatul s-a deteriorat brusc după anexarea Crimeei de către Rusia și conflictul din estul Ucrainei. Europa și Statele Unite ale Americii au introdus o serie de sancțiuni împotriva Rusiei și au expulzat-o din G8 – clubul celor mai importante puteri mondiale.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Washington-Balamuc: Moise se pregătește să îi ardă un toiag pe spinare lui Aaron
Un miliard de dolari pentru primul Studio de film fără influențe woke. Elon Musk a pus banii jos pentru Mel Gibson! Cu ce alți actori și producători a bătut palma CEO-ul Tesla. ACTUALIZARE
Dezvăluiri marca James O'Keefe, despre cine conduce cu adevărat Casa Albă: ”Biden semnează tot ce ii spune acest om”
Monseniorul Viganò: Legătura dintre Asasinarea lui JFK și Biserica Paralelă
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Persoane: Angela Merkel Vladimir Putin
Subiecte: Sanctiuni Rusia
Organizații: Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)