Decizie oficială: România este împotriva ruperii Cataloniei de Spania
România s-a poziționat în privința independenței Cataloniei. Prin vocea ministrului de Externe, Teodor Meleșcanu, țara noastră s-a pronunțat oficial împotriva dezlipirii provinciei catalane de Spania, informează B1 TV.
„Ne păstrăm aceeași poziție pe care am avut-o și față de Kosovo. E valabil și pentru Catalonia, și pentru Kurdistan. Noi considerăm că este ilegal să se decidă fragmentarea unui stat fără consultarea Guvernului, unica instituție care reprezintă poporul unei țări”, a declarat șeful diplomației române.
Teodor Meleșcanu și-a exprimat speranța că poziția României va fi adoptată de toate statele Uniunii Europene și din celelalte organizații internaționale.
„Noi rămânem fideli acestei poziții și o vom păstra pentru orice situație asemănătoare în orice parte din lume s-ar întâmpla. Și speram ca ceilalți parteneri din Uniunea Europeană și din alte organizații internaționale vor înțelege că e o poziție de principiu”, a mai spus Meleșcanu.
Ministrul român de Externe a făcut afirmațiile într-una dintre sesiunile de dezbateri din cadrul Adunării Parlamentare a NATO care se deasfășoară la București.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Care este ultima dorință a lui Celine Dion – artista măcinată de o boală cruntă, depistată în 2022, s-a destăinuit fanilor
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Persoane: Teodor Meleşcanu
Subiecte: Independența Catalonia Referendum Catalonia
Organizații: Ministerul Afacerilor Externe
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)