Deși a luat Nobelul pentru Pace, Obama a fost desemnat cel mai războinic președinte. Niciun lider de la Casa Albă nu a fost în război atât de mult timp
Dacă în urmă cu opt ani, Barack Obama era candidatul la președinția SUA care voia să pună capăt războiului în Irak, totuși niciun președinte american nu a fost ulterior în război atât de mult timp, scrie site-ul francez slate.fr.
„Dacă SUA rămân angajate în luptă în Afganistan, Irak și Siria până la sfârșitul mandatului său, Obama va deveni singurul președinte în istoria SUA care și-a efectual cele două mandate în întregime la conducerea unei țări în război”, scrie New York Times, trecând în revistă cei opt ani ai președinției Obama și subliniind că despre Franklin D. Roosevelt, Lyndon Johnson, Richard Nixon sau Abraham Lincoln nu se poate spune același lucru.
O hartă publicată de revista The Atlantic indică, de altfel, toate zonele intervențiilor militare americane.
În afară de războiul în Afganistan, autorii au ținut seama și de operațiunile desfășurate de dronele americane în Pakistan, Somalia și Yemen, de lupta împotriva grupării jihadiste Statul Islamic în Irak și în Siria, precum și de alte două „misiuni de consiliere și asistență” în Camerun împotriva grupării Boko Haram și în Uganda, împotriva mișcării LRA a lui Joseph Kony.
Totuși, Barack Obama era departe de a se prezenta ca un susținător al războiului în campania prezidențială americană din 2008. The Atlantic amintește că el și-a bazat campania pe promisiunea că va pune capăt războiului în Irak și că va aduce corecții războiului în Afganistan.
„În primul său discurs inaugural, el a mai promis o politică externă bazată mai mult pe diplomație și mai puțin pe armată.” Dar, amintește New York Times, Barack Obama a recunoscut rapid contradicția între mesajul său din campanie și realitatea căreia îi făcea față odată ajuns în fruntea țării. Când a acceptat Premiul Nobel pentru Pace, în decembrie 2009, el a declarat că umanitatea trebuie să reconcilieze „două adevăruri aparent ireconciliabile – că războiul este uneori necesar și că el este de asemenea, la un anumit nivel, expresia nebuniei umane”.
Dacă președintele american a redus considerabil numărul trupelor angajate la sol, el a și dezvoltat cu larghețe programul dronelor. Rezultatul este, conchide The Atlantic, că dacă Obama nu căuta să sprijine noi dragoni la sosirea sa la Casa Albă, după opt ani „dragonii sunt în continuare acolo, dar cei care îi vânează au de acum tendința să opereze din aer sau în umbră”
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Cutremurător: 25 de Metode prin care este distrusă America (VIDEO)
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Externe
Persoane: Barack Obama
Locații: Afganistan Irak Siria SUA
Subiecte: Razboi Afganistan Război Irak Război Siria
Organizații: Premiul Nobel Statul Islamic
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)