E oficial: Uniunea Europeană și Serbia vor începe negocierile de aderare la 14 decembrie
Uniunea Europeană va lansa negocierile de aderare cu Serbia la 14 decembrie, a anunțat joi, la Belgrad, comisarul european pentru politica de vecinătate și negocieri pentru extindere Johannes Hahn, relatează DPA.
"Lunea viitoare (14 decembrie), UE și Serbia vor deschide primele două capitole de negocieri, capitolul 32 referitor la controlul financiar și capitolul 35 privind normalizarea relațiilor dintre Belgrad și Pristina", a declarat Hahn în plenul parlamentului sârb.
Uniunea Europeană a aprobat negocierile de aderare în urmă cu aproape doi ani, însă a întârziat începerea oficială a negocierilor până când Serbia a făcut pași concreți pe calea normalizării relațiilor cu provincia sa separatistă Kosovo.
Comisia Europeană a făcut cunoscut într-un raport publicat în noiembrie că Serbia a făcut progrese suficiente pentru începerea negocierilor de aderare la UE.
Serbia trebuie să continue procesul de normalizare a relațiilor cu Kosovo, reformarea sistemului său judiciar, a administrației publice și economiei, să lupte împotriva corupției și discriminării și să-și consolideze libertatea de expresie, a mai spus Hahn.
Serbia este cea mai mare dintre țările apărute după destrămarea Iugoslaviei. Două dintre fostele republici iugoslave, Slovenia și Croația, sunt deja membre ale UE.
Negocierile de aderare a Serbiei la UE, împărțite în 35 de capitole pe diferite domenii, ar urma să dureze ani de zile. Ultimul capitol, cu privire la relațiile cu Kosovo, este unic în cazul Serbiei din cauza relațiilor sale cu fosta provincie pe care Belgradul refuză să o recunoască. De asemenea, cinci dintre cele 28 de state membre ale UE — Spania, Grecia, Cipru, România și Slovacia — nu recunosc independența Kosovo.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Cutremurător: 25 de Metode prin care este distrusă America (VIDEO)
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Externe
Locații: Serbia
Subiecte: Extindere UE
Organizații: Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)