Efectele Legii Educației: Ungaria blochează reuniunea comisiei NATO-Ucraina
Reuniunea comisiei NATO-Ucraina la nivel de miniștri de Externe nu a putut avea loc, pentru a treia oară consecutiv, iar reuniunea la nivel înalt din iulie stă și ea sub semnul incertitudinii. Și asta după ce Ungaria a decis să protesteze astfel împotriva legii învățământului adoptată de Ucraina în toamna anului trecut, anunță agenția Unian.info.
Ungaria continuă să exercite presiuni asupra Kievului până când regimul de la Kiev va modifica prevederile legii învățământului, adoptată în toamna anului trecut. Controversata lege a educației, care afectează și românii din Ucraina, limitează drastic drepturile minorităților etnice de a studia în limbile lor naționale. Budapesta a afrimat, în repetate rânduri, că această lege contravine Constituției ucrainene și obligațiilor internaționale asumate de Kiev.
Ministrul Afacerilor Externe al Ungariei, Péter Szijjártó, a declarat încă de la promugarea legii de către președintele Poroșenko că țara sa „va renunța la orice sprijin acordat Ucrainei în aspirațiile de integrare atât timp cât aceasta va încălca normele și standarde europene și internaționale”.
La sfârșitul lunii martie, acesta a anunțat că Budapesta intenționează să blocheze participarea liderului ucrainean, Petro Poroșenko, la summitul NATO din iulie.
Prin noua lege, Ucraina a încălcat legislația europeană și internațională și mai multe acorduri bilaterale, inclusiv Tratatul de bază dintre Budapesta și Kiev, a menționat ministrul de externe ungar, care le-a cerut autorităților ucrainene să pună în practică recomandările Comisiei de la Veneția, care a cerut Kievului să elimine prevederile controversate ale legii.
Noua Lege a Educației introduce sistemul de 12 clase în Ucraina și extinde utilizarea limbii ucrainene în sfera educației, și anume ca în licee și facultăți să se predea doar în ucraineană, iar educația în limbile minorităților să fie disponibilă doar în grădinițe și școli primare, clasele I-IV.
Românii din Ucraina vor avea și ei de suferit de pe urma acestei legi, dar autoritățile de la București s-au manifestat destul de timid până acum.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Cutremurător: 25 de Metode prin care este distrusă America (VIDEO)
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Persoane: Peter Szijjarto
Subiecte: Legea educației Ucraina Românii din Ucraina
Organizații: NATO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)