Egipt: Statul Islamic revendică atentatul sinucigaș de duminică împotriva unei biserici din Cairo
Gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) a revendicat marți atentatul comis duminică, la Cairo, împotriva unei biserici, soldat cu 25 de morți, transmite AFP.
Într-un comunicat publicat pe internet, SI afirmă că un kamikaze a declanșat centura sa explozivă în mijlocul credincioșilor. SI îl identifică pe atentator ca fiind Abou Abdallah al-Masri (Egipteanul).
Acest nume prezentat de SI diferă de cel anunțat luni de autoritățile egiptene, nefiind furnizată vreo explicație, notează Reuters.
Ministerul de Interne egiptean i-a acuzat luni pe conducătorii Fraților musulmani — stabiliți în Qatar — că i-ar fi antrenat și finanțat pe autorii atentatului împotriva unei biserici din Cairo, soldat cu 25 de morți, relatează AFP.
Frații musulmani au negat orice implicare în acest atentat comis duminică în biserica Sf. Petru și Pavel, aflată lângă catedrala ortodoxă coptă Sf.Marc, sediul papei Tawadros al II-lea.
„Autorul său este Mahmoud Shafiq Mohamed Mostafa, 22 de ani, care a detonat o centură explozivă aflată asupra sa", a afirmat luni președintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi.
El fusese arestat în 2014, în timp ce asigura securitatea convoaielor Fraților Musulmani și fusese repus în libertate în același an, potrivit comunicatului Ministerului de Interne. Ulterior, acesta începuse să fie căutat în cadrul altor două dosare, datând din 2015, și în legătură cu grupări fundamentaliste musulmane, a indicat aceeași sursă.
Testul ADN realizat pe părți ale corpului atentatorului sinucigaș a permis identificarea lui, a afirmat ministerul.
În cursul anchetei, două centuri explozive pregătite pentru a fi detonate, precum și produse permițând fabricarea unor produse explozive, au fost descoperite într-o ascunzătoare a lui Mahmoud Shafiq Mohamed Mostafa și a grupului său.
Ministerul de Interne a citat de asemenea identitățile a patru persoane — trei bărbați și o femeie — arestați în cadrul anchetei.
Rami Mohamed Abdel Hameed Abdel Ghani este suspectat de ascunderea explozibililor și că l-ar fi găzduit și pregătit pe atentatorul sinucigaș. Celelalte trei persoane arestat sunt Mohsen Mostafa el-Sayed Qasem, Mohamed Hamdi Abdel Hamid Abdel Ghani și Ola Hussein Mohamed Ali.
Autoritățile continuă căutarea altor suspecți, potrivit comunicatului, printre aceștia fiind Mohab Mostafa el-Sayed Qassem, supranumit "Doctorul" care conducea grupul.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
CLIMA! Înapoi la războiul împotriva umanității: Adevărul gol-goluț. DOCUMENTAR VIDEO tradus în română
Cutremurător: 25 de Metode prin care este distrusă America (VIDEO)
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Noile automobile au devenit deja jucării controlate de la distanță, cu telecomanda în mâna Sistemului
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Persoane: Abu Bakr al-Baghdadi
Locații: Egipt
Subiecte: ISIS
Organizații: Statul Islamic
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)