Elevii din Marea Britanie vor învăța la școală că și băieții pot avea menstruație
Elevii din Marea Britanie vor fi învățați că și băieții pot avea menstruație, acest aspect urmând să fie prevăzut în cursurile de educație sexuală din școli, scrie The Telegraph, potrivit Hotnews.
„Subiectul este oricum unul dificil pentru copiii de vârsta asta. Să avansezi ideea că fetele care cred că sunt băieți au și ele menstruație va duce la o confuzie totală”, a comentat parlamentarul conservator David Davies pentru The Mail, adăugând că ”este o nebunie ca profesorii să le spună elevilor că băieții transgender pot avea menstruație”.
Decizia a fost luată de consiliul local din Brighton & Hove pe baza unui raport care arăta că: ”Băieții și bărbații transsexuali și persoanele non binare pot avea menstruație”. "Menstruația trebuie inclusă în toate genurile”, se spune în raport.
Potrivit sursei citate, coșurile destinate special tampoanelor vor fi instalate în toate toaletele copiilor, potrivit aceluiași raport.
Raportul consiliului local mai recomandă ca limbajul și cursurile să prevadă că menstruația include toate genurile, culturile, credințele și orientările sexuale”. Spre exemplu, se vor folosi formule de genul ”fetele, femeile și alte persoane care au menstruație”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Care este ultima dorință a lui Celine Dion – artista măcinată de o boală cruntă, depistată în 2022, s-a destăinuit fanilor
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Locații: Marea Britanie
Subiecte: Ideologia gender Transgenderism
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)