Emmanuel Macron obține majoritatea absolută în cel de-al doilea tur al scrutinului parlamentar - exit poll. Marine Le Pen, un loc în parlamentul francez
Alianța electorală REM-Modem (liberal-socială) a președintelui francez Emmanuel Macron a obținut majoritatea absolută în Adunarea Națională, în urma celui de-al doilea tur al scrutinului parlamentar, potrivit primelor proiecții din partea Kantar Sofres-Onepoint, citate de Le Figaro.
Alianța Republica în Mișcare (REM)-Modem obține astfel 360 de locuri în Adunarea Națională, în urma primelor exit-poll-uri.
Liderul dreptei, Marine Le Pen, a obținut un loc în parlamentul francez, însă principalii săi aliați Florian Philippot și Gilbert Collard au fost privați de un fotoliu de parlamentar, informează Reuters.
Pe de altă parte, Louis Aliot, un politicial francez, aliat al lui Le Pen și vicepreședinte al Frontului Național a obținut, la rândul său, un loc în parlament.
Conform primelor estimări, prezența la vot a fost de doar 42% dintre cei așteptați, adică doar 20 de milioane de persoane dintre cele 47 de milioane înregistrate la vot.
Deputații din Adunarea Națională sunt aleși prin sistem electoral majoritar uninominal în două tururi de scrutin, alegerile desfășurându-se în cele 577 de circumscripții electorale din Franța, 539 de circumscripții se află în Franța metropolitană, 27 sunt în departamente și teritoriile de peste mări și 11 sunt pentru cetățenii francezi care trăiesc în străinătate.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Washington-Balamuc: Moise se pregătește să îi ardă un toiag pe spinare lui Aaron
Vești proaste pentru vaccinați: s-a descoperit ingredientul din ARNm care dă cancer și suprimă imunitatea
Un miliard de dolari pentru primul Studio de film fără influențe woke. Elon Musk a pus banii jos pentru Mel Gibson! Cu ce alți actori și producători a bătut palma CEO-ul Tesla. ACTUALIZARE
Dezvăluiri marca James O'Keefe, despre cine conduce cu adevărat Casa Albă: ”Biden semnează tot ce ii spune acest om”
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Persoane: Emmanuel Macron Marine Le Pen
Locații: Franţa
Subiecte: Alegeri Franța
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)