Emmanuel Macron privatizează Luvru pentru o cină cu moștenitorul coroanei saudite, prințul Mohammed bin Salman
Cel mai faimos muzeu din lume a fost privatizat duminică seară pentru a găzdui o cină privată oferită de președintele francez Emmanuel Macron în onoarea prințului Mohammed bin Salman, moștenitorul coroanei saudite, scrie The Local.fr.
Cina, care nu fusese înscrisă pe ordinea de zi a președintelui, a avut loc la scurt timp după ce prințul a sosit la Paris, în ultima etapă a ofensivei sale diplomatice, de o săptămână, care a inclus vizite în Statele Unite, Marea Britanie și Egipt.
Nu doar Muzeul Luvru fost ales de Macron pentru a-i impresiona pe șefii de stat străini aflați în vizită la Paris. Președintele rus Vladimir Putin a fost primit de președintele sfrancez la castelul Versailles in timp ce presa a relatat cu lux de amănunte despre cina oferită președintelui american Donald Trump de omologul său francez la restaurantul chic din Turnul Eiffel.
Oficialii de la Elysée au menționat că cina de la Luvru a coincis cu lansarea expoziției pictorului francez din secolul al XIX-lea, Eugene Delacroix, cunoscut în special pentru tabloul „Libertatea conducând poporul”.
Prințul Mohammed bin Salman este așteptat să semneze un „parteneriat strategic” cu Macron la Palatul Elysee. Franța dorește să profite de schimbările policite făcute de prinț în regimul conservator saudit pentru a obține un nou tip de acord comercial.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Cutremurător: 25 de Metode prin care este distrusă America (VIDEO)
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Recomandările noastre
Marea Resetare: Reîntoarcerea Fascismului
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Secțiuni: Externe
Persoane: Emmanuel Macron Salman bin Abdulaziz
Locații: Franţa
Organizații: Muzeul Luvru
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)