Erdogan vrea „reexaminarea” istoriei naționale a Turciei: „Nu putem să fim prizonierii a 780.000 de kilometri pătrați!”
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a comemorat joi pe fondatorul Turciei moderne, Mustafa Kemal Ataturk, însă a subliniat că istoria țării își trage seva mult înaintea proclamării Republicii, în 1923.
„Ne vom opune celor care încearcă să limiteze istoria statului și națiunii noastre la 90 de ani. Trebuie să luăm tot felul de măsuri, inclusiv să reexaminăm manualele din clasele primare”, a declarat Erdogan.
Președintele turc, care de la sosirea lui la putere își multiplică referințele la adresa Imperiului Otoman, s-a plâns, de altfel, de faptul că suprafața actuală a teritoriului nu reflectă, în opinia lui, influența regională a Turciei.
„Nu putem să fim prizonierii a 780.000 de kilometri pătrați”, a spus Erdogan. „Frontierele noastre fizice sunt un lucru, iar frontierele noastre de suflet sunt cu totul altceva”, a adăugat el, enumerând mai multe teritorii ale Imperiului Otoman.
„Frații noștri din Crimeea, din Caucaz, din Alep, din Mosul pot fi în afara frontierelor noastre fizice, însă ei sunt frații noștri de suflet”, a declarat Erdogan într-un discurs susținut la Ankara, la 78 de ani de la moartea lui Mustafa Kemal, figură emblematică a Turciei moderne.
La ora 09:05 (06:05 GMT), ora exactă când a murit Ataturk la 10 noiembrie 1938, mai multe milioane de turci au ținut două minute de reculegere în memoria fondatorului Republicii Turce, în timp ce sirene au răsunat pe teritoriul întregii țări.
Mii de vizitatori au venit la mausoleul construit în onoarea lui Ataturk, la Ankara, și la palatul Dolmabahce, la Istanbul, unde s-a stins primul președinte al Turciei moderne.
Acuzat că vrea să distrugă republica laică fondată de Ataturk, Erdogan l-a omagiat la rândul său pe predecesorul său îndepărtat și a stabilit o paralelă între războiul de independență (1919-1922) dus de Mustafa Kemal împotriva puterilor victorioase din timpul Primului Război Mondial și lupta împotriva tentativei de puci din iulie.
„Nu există nicio diferență între războiul de independență și tentativa de lovitură de stat din 15 iulie. Vom încerca să ducem mai departe independența Republicii Turce”, a asigurat Erdogan.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Externe
Persoane: Recep Tayyip Erdogan
Locații: Turcia
Subiecte: Lovitură de stat în Turcia
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)