Experții dau rețeta înfrângerii ISIS. Noi strategii de luptă contra terorismului
În fața pericolului tot mai mare reprezentat de ISIS și pe fondul unor probleme de coordonare a serviciilor secrete din Occident, analiștii militari propun metode noi de anihilare a organizației teroriste Stat Islamic.
Chiar dacă raidurile aeriene ale marilor puteri au slăbit forța armată și financiară a fundamentaliștilor din ISIS, experții cred că sunt necesare tactici combinate. Un specialist în contraterorism a identificat cinci direcții de acțiune, conform CNBC News.
Prima linie de acțiune propusă de Malcolm Nance, ofițer de informații specializat în combaterea terorismului în Orientul Mijlociu, este utilizarea termenilor potriviți atunci când se discută despre autorii masacrelor. Nu trebuie numiți islamiști radicali, pentru că viziunea lor, una apocaliptică, este diferită. E un cult care duce un jihad permanent, în care lupta violentă e mai presus de alte valori ale Islamului. Ei nu au ca obiectiv negocierea politică, ci instaurarea unui Califat global, inspirat de o anumită interpretare a Coranului. Teorie confirmată și de liderii musulmani din România. Ei susțin că relgia nu are nimic de-a face cu acțiunile teroriste, dar că ISIS se folosește de religie pentru a aduna cât mai mulți adepți.
Tocmai de aceea, ca o a doua metodă de acțiune, ei trebuie diferențiați de ceilalți musulmani, care nu îmbrățișează aceste idei, ba mai mult, sunt și ei victime ale terorii. Acest lucru ar întări sentimentul de încredere între lumea musulmană și cea occidentală.
În al treilea rând, Malcolm Nance propune intervenții punctuale la sol ale trupelor aliate. El spune că teritoriile controlate de ISIS sunt de fapt porțiuni distincte, legate între ele prin coridoare vitale pentru logistică. Tăiererea acestor legături ar da o lovitură decisivă organizației, dar pentru asta e nevoie de comando-uri special antrenate în combat la sol, formate din americani, kurzi și irakieni.
A patra direcție ar fi atacuri cibernetice asupra serverelor și paginilor de propagandă ale Daesh.
Și, în fine, detenția și judecarea suspecților în tribunale internaționale pentru crime de război. Predarea către autoritățile statale s-a dovedit ineficientă, pentru că practicile diferă și procesele trenează. În plus, procesele pentru crime de război ar schimba și percepția asupra organizației. Aceasta nu ar mai putea poza într-un grup idealist, ci ar fi demascată drept un agresor atroce.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Externe
Subiecte: Atentate Bruxelles ISIS Terorism
Organizații: Daesh Statul Islamic
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)