Forțele irakiene ajung la Tigru pentru prima dată de la lansarea ofensivei pentru preluarea Mosulului
Forțele irakiene implicate în ofensiva contra jihadiștilor grupării Statul Islamic la est de Mosul au ajuns pentru prima dată duminică pe malul estic al fluviului Tigru, care desparte orașul irakian în două, a anunțat un purtător de cuvânt al armatei, citat de AFP.
"Forțele Serviciului Antitero (CTS) au ajuns la fluviul Tigru, pe malul se est, la al patrulea pod", a declarat pentru AFP Sabah al-Nomane, referindu-se la cel mai sudic pod din Mosul.
Un general irakian, Abdelamir Yarallah, a confirmat că trupele irakiene controlează zona de est a acestui pod.
Anunțul vine la trei luni de la lansarea ofensivei pentru recucerirea Mosulului, ultimul oraș irakian aflat sub controlul organizației jihadiste Statul Islamic. Forțele irakiene au reușit să preia controlul mai multor sectoare din estul orașului, însă partea de vest, mai redusă ca suprafață dar mult mai intens populată, rămâne în întregime sub controlul jihadiștilor.
În 2014, gruparea Statul Islamic a cucerit teritorii importante din nordul Irakului și la vest de Bagdad, însă forțele irakiene au recucerit o mare parte a acestor zone.
Cu sprijinul unei coaliții internaționale conduse de Statele Unite, forțele irakiene au lansat tot la 19 octombrie o operațiune pentru recucerirea localităților de la frontiera siriană, care alături de Mosul, și localitatea Tal Afar, sunt ultimele regiuni populate pe care le controlează jihadiștii.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)