Franța s-a oferit să găzduiască un sfert dintre migranții debarcați de nava germană Sea-Watch 3 în portul Lampedusa
Franța este gata să primească zece din cei 40 de migranți debarcați de Sea-Watch 3, nava închiriată de o organizație neguvernamentală germană, intrată în noaptea de vineri spre sâmbătă în portul italian Lampedusa, a anunțat Ministerul de Interne de la Paris, potrivit Agerpres.
„Guvernul italian actual face alegerea unor soluții necoordonate cu partenerii săi europeni, deși denunță o lipsă de solidaritate a Uniunii Europene și a statelor ei membre. Astfel, a anunțat o închidere a porturilor sale cu violarea dreptului maritim internațional, chiar dacă debarcările de persoane salvate pe mare continuă să aibă loc în Italia, atât din cauza navelor organizațiilor neguvernamentale, cât și de pe urma navelor pazei de coastă italiene.
În acest context, Italia continuă să aibă nevoie de această solidaritate europeană pe care, cu toate acestea, o denunță. De exemplu, în ultimele luni, Franța a primit deja pe teritoriul său circa 400 de persoane cu nevoie de protecție, debarcate în Italia și Malta, și aceasta împreună cu alte state membre și sub coordonare europeană. În ceea ce privește nava Sea-Watch III, Christophe CASTANER, ministrul de Interne, a răspuns coordonării solicitate de la începutul săptămânii de către Comisia Europeană, arătând că Franța este gata să primească 10 persoane cu nevoie de protecție care vor fi debarcate de pe nava Sea-watch III, precum și alți parteneri europeni care și-au asumat angajamente similare. Ministrul italian al Afacerilor Externe, Enzo MOAVERO, a salutat acest angajament
Nava Sea-Watch III intrând în portul Lampedusa noaptea trecută, Franța este gata să desfășoare din nou în zilele următoare, așa cum a făcut-o deja în repetate rânduri în ultimul an, o misiune a Ministerului de Interne și a Oficiului Francez de Protecție a Refugiaților și Apatrizilor (OFPRA) pentru a identifica 10 persoane cu nevoie de protecție, care vor putea fi transferate fără întârziere pe teritoriul nostru”, a transmis Ministerul francez de Interne într-un comunicat emis sâmbătă.
Nava Sea-Watch 3 a forțat blocada impusă în apele teritoriale italiene de ministrul de interne Matteo Salvini, determinând revolta guvernului de la Roma și arestarea căpitanului german al navei.
Cei 40 de migranți blocați la bord vreme de 17 zile au reușit să debarce sâmbătă dimineața în portul italian Lampedusa, urmând să fie redistribuiți între 5 state membre U.E.: Finlanda, Franța, Germania, Luxemburg și Portugalia.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Cutremurător: 25 de Metode prin care este distrusă America (VIDEO)
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Externe
Persoane: Christophe Castaner Enzo Moavero Matteo Salvini
Subiecte: Ajutoare refugiați
Organizații: Comisia Europeana Guvernul Italiei Ministerul de Interne al Franței Oficiul Francez de Protecție a Refugiaților și Apatrizilor OFPRA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)