Cum-necum, ne apropiem de final cel puțin într-o primă etapă din pandemia de gripă chinezească. Întocmai cum se întâmplă pe o plajă după ce-a trecut peste ea un val tsunami, o să re-descoperim aspectele familiare ale vieții, doar că într-o stare deplorabilă și pline de gunoaie. Se impune deci niscaiva curățenie și în primul rând o mătură dată prin agendele de contacte personale – să mai aerisim după extremiștii din ambele tabere stabilite ad-hoc pe timp de pandemie: smintiții și revoluționarii, dezechilibrații și ratații mesianici, depresivii și panicarzii, anarhiștii și dictatorii.

Până să ne bage cipul în dos Bill Gates vom re-descoperi că suntem faliți, în plin proces de depopulare și îmbătrânire, bolnavi și mai ales deloc siguri pe picioare într-o lume în reconfigurare accelerată. România nor-ma-lăăă a lui Iohannis arată leit cu cea a-nor-ma-lăă a ciumei roșii, adică prost, sumbru și fără vreo speranță de îndreptare pe viitorul mediu și lung.

Și pe plaja mapamondului se face curățenie după val, iar noi avem toate șansele, ca mai mereu în istorie, să fluierăm a pagubă, lăsați pe margine la categoria „și alții”.

Un posibil scenariu al unei noi geopolitici mondiale, mai jos, într-un articol de Wayne Madsen.

Cum va arăta geopolitica post-COVID 

de Wayne Madsen via The Strategic Culture Foundation 

Structura geo-politică a lumii post-Covid se poate asemăna celei care a urmat Morții Negre, cea mai gravă pandemie care a afectat vreodată lumea. În secolul al XIV-lea, ciuma bubonică a ucis între 75 și 200 de milioane de oameni în Asia, Europa și Africa de Nord. Se crede că ciuma bubonică și pneumonică a fost transmisă de la paraziții unei specii de șobolan negru, aduși în Europa și Orientul Mijlociu din China, mai întâi pe Drumul Mătăsii și apoi pe navele comerciale genoveze via Crimeea. O stranie asemănare cu Covid-19 este că printre primele victime ale Morții Negre au fost și circa 80% din locuitorii provinciei chineze Hubei, inclusiv orașul Wuchang de atunci, actualul Wuhan.

Până la sfârșitul anului 1346, India fusese în mare parte depopulată, iar cadavrele acopereau Tartarul, Mesopotamia, Siria și Armenia. În 1345, Damascul înregistra 2.000 de morți în fiecare zi. Până în 1349, ciuma s-a răspândit în Italia, Franța, Spania, Germania, Anglia, Scoția, Irlanda, Norvegia și mai departe, până în Islanda și Groenlanda. Doar regiunile care aveau prea puțin contact comercial cu alte țări au fost relativ ocolite, cum ar fi regiunea bască și comunitățile izolate din Alpi, Pirinei și Atlas. Ciuma a revenit în secolele XV-XVII. Franța a pierdut un milion de oameni în doar patru ani, între 1628 și 1631.

Fără un vaccin adecvat contra Covid-19, lumea se poate vedea din nou pusă în fața unor efecte similare celor pe care Moartea Neagră le-a avut asupra geopoliticii, comerțului, economiei și structurilor sociale.

Moartea Neagră a obligat locuitorii orașelor să fugă în mediul rural, magazinele să se închidă și medicii să refuze să mai examineze pacienți. Ciuma bubonică a „sărit” și de la o specie la alta. Oamenii au infectat capre, oi, vaci, porci, câini, pisici și găini - și invers. Până în prezent, Covid-19 a fost raportat la câini, pisici, lei, tigri și chiar nurci.

La fel ca și în cazul Covid-19, când asiaticii, musulmanii, evreii și alte minorități sunt țapi ispășitori, și Moartea Neagră a avut parte de o vânătoare de vrăjitoare, adesea cu consecințe mortale. Printre cei vizați în secolul al XIV-lea ca responsabili de ciumă erau evrei, romi (țigani), străinii în general, pelerini, vrăjitoare, cerșetori, leproși și călugări catolici. Comunitățile evreiești din Strasbourg, Mainz și Köln au fost decimate. Nu de molimă!

La fel ca și azi, „leacurile miraculoase” au abundat în timpul ciumei; „tratamente” precum „lăsarea de sânge” sau stoarcerea puroiului; unii beau lapte amestecat cu usturoi și cuișoare, soluție de oase de pui măcinate sau apă rece amestecată cu oțet; ardeau arome făcute din smirnă, aloe, busuioc, usturoi și frunze de viță-de-vie; inhalau miros de latrină ca „antidot” la „vaporii” infecțioși de ciumă ori spălau pereții cu apă și oțet și țineau dietă fără carne roșie. Cei care credeau că ciuma era o pedeapsă din partea lui Dumnezeu se auto-flagelau în procesiuni publice prin sate și orașe. Astăzi, anumiți lideri mondiali promovează înălbitorii și dezinfectanții, vodca, tonicele pe bază de plante și ultravioletele din lumina solară drept leacuri pentru Covid-19.

Autoritățile din Veneția au început să ceară echipajelor navelor sosite în port să rămână la bord timp de 40 de zile – adică, ceea ce se numea „carantină”. Practica a continuat până astăzi ca metodă folosită de autoritățile sanitare pentru a opri răspândirea unei molime.

Din cauza deceselor, prețurile mărfurilor și costul forței de muncă au crescut rapid pe măsură ce ciuma s-a răspândit în toată Europa și Africa de Nord. Odată ce șerbii au devenit capabili să-și negocieze cu proprietarii de terenuri condițiile de muncă, sistemul feudal a devenit și el o victimă colaterală a Morții Negre. Muncitorii au devenit liberi să-și ofere abilitățile către cel mai bun ofertant, iar salariile medii s-au dublat. În curând a apărut prima forță de muncă mobilă.

Ulterior, Moartea Neagră a creat un climat politic de neîncredere reciprocă, inclusiv față de călători și de străini, de comercianți și de cei care se ocupa cu schimbul de monedă. Nimeni nu mai dorea să se repete acest secol al XIV-lea, caracterizat drept „urât, brutal și scurt.” În Anglia, clericul John Wycliffe a pus sub semnul întrebării autoritatea Papei și a susținut preeminența Bibliei. Wycliffe a fost judecat pentru erezie în 1377, dar John de Gaunt, fiul mai mic al regelui și consilierul superior al tatălui său, l-a apărat pe Wycliffe și a lămurit că regele a cerut creșterea taxelor inclusiv pentru cler. Moartea Neagră a deschis astfel și calea către Reforma protestantă din Anglia, două secole mai târziu.

Edward al III-lea era, la începutul epidemiei, un Donald Trump al epocii sale. A insistat să organizeze turnee la castelul Windsor și în alte locuri din Anglia, chiar dacă unii dintre consilierii regali i-au cerut prudență în fața bolii care mătura țara. Turneele lui Edward, care însemnau sărbătoare, ospețe și dans, au avut parte și de un acompaniament nedorit: transmiterea ciumei bubonice prin contactul social strâns. Doar când fiica în vârstă de 14 ani a regelui, prințesa Joan, care era pe drum spre Spania pentru a se căsători cu prințul moștenitor Pedro de Castilia, a murit din cauza ciumei, Edward a luat în seamă gravitatea bolii și a înțeles că „mănâncă, bea și fii vesel” nu făcea decât să grăbească depopularea regatului.

Joan era copilul preferat al lui Edward. Atunci când și iubita sa soție, regina Philippa, a murit din cauza ciumei, Edward și-a văzut domnia într-un mare pericol. El a mandatat limba engleză, nu franceza ca până atunci, drept limbă oficială a guvernului său și a fost de acord să se adreseze personal Parlamentului, pe care încercase până atunci să-l ocolească de câte ori fusese posibil. Ceea ce s-a întâmplat cu familia regală engleză ar fi asemănător cu ce ar face Trump dacă ar trebui să se ocupe de decesele prin Covid-19 ale soției sale, Melania și fiicei sale favorite, Ivanka.

Ca răspuns la epidemie, mulți monarhi au interzis exportul de alimente, precum și comerțul „la negru”. Națiunile au manifestat tendința de a-și spori încrederea în autoritățile locale pentru nevoi de bază precum hrana, apa curată, îmbrăcămintea, serviciile de înmormântare și îngrijirile medicale. Unele autorități locale au înființat spitale pentru ciumă, au construit lazarete (spații speciale pentru carantină), au stabilit „cordoane sanitare”, au închis granițele și au obligat la purtarea măștii de protecție. Unii lideri locali au înființat o rețea de agenți de informații pentru a primi din timp avertismente despre epidemii și focare din alte țări. Acțiunile decisive ale Dogelui pentru carantinarea echipajelor care soseau în portul Veneția și crearea comisiilor de sănătate publică, închiderea Milanului de către consiliul de la Visconti și chiar bandele înarmate care au păzit Bristolul de intrarea celor care ar fi putut fi infectați a crescut încrederea publicului în autoritățile locale.

În Africa, de-a lungul râului Nil, unde ciuma fusese adusă de sclavi și de comercianții arabi, locuitorii și-au abandonat orașele și au fugit în zone îndepărtate în amonte pentru a scăpa de pandemie. Savantul și istoricul arab Ibn Khaldun a scris că „asabiyya” era cea care îi proteja pe unii nord-africani de ciumă. El a definit „asabiyya” ca atașamentul comun față de pământ, indiferent dacă era vorba despre deșertul Sahara sau Munții Atlas. Ibn Khaldun subliniază că autosuficiența și angajamentul comun față de colectivitatea tribală i-a salvat pe beduini și pe sanhaja din Sahara, ca și pe berberii din zona montană Atlas. Același grad de autosuficiență și independență a fost observat în anumite părți din Belgia, Elveția, Boemia și Polonia, precum și în state-oraș din Africa de Vest, care juraseră fidelitate regatului Yoruba din Ijebu. Toate acestea au fost locuri unde marea epidemie de ciumă a avut un impact redus sau inexistent.

Aceeași încredere în autoritățile locale o vedem și astăzi. Guvernatorii statelor din Statele Unite, Brazilia și Mexic sunt preferați de populație liderilor guvernelor centrale. Grupările regionale de state americane - din nord-estul, centrul și de pe coasta de vest a SUA - au intervenit pentru a face față politicii Covid-19 în absența unei direcții clare din partea administrației Trump. Acest sprijin pentru administrația locală se vede în sondajele care arată că 59% dintre americani evaluează răspunsul dat la pandemie de către conducerile lor locale drept „excelent” sau „bun”. Procentele scad dramatic când sunt întrebați despre răspunsul administrației de la Washington.

Opinii similare predomină și în India. La sfârșitul lunii aprilie 2020, statele Goa, Sikkim, Nagaland, Arunchal Pradesh, Manipur și Tripura au fost declarate „state fără Covid-19”. Acestea și alte state indiene care au o scădere a infecțiilor cu Covid-19 vor face tot ce e posibil ca să rămână astfel. În India și în alte țări, controalele la frontierele interne, testările călătorilor, autoritatea sporită conferită poliției locale și alte măsuri pot deveni permanente. Acest transfer de puteri la nivel local și regional se va extinde, la insistența populară, asupra altor atribute de putere, inclusiv sănătatea publică, impozitarea, comerțul, permisele de rezidență și altele.

Conceptul „asabiyya” de autosuficiență contra următoarelor valuri de Covid-19 și contra altor pandemii poate duce în cele din urmă la formarea - sau re-formarea, în unele cazuri - a orașului-stat independent și la alte politici care ar avea drept prioritate securitatea și securitatea sănătății unor populații compacte, fie că este vorba despre zone urbanizate precum Hong Kong, Singapore, Dubai, Veneția, Barcelona, New York City, Londra, Gaza, Aden, Labuan, Sao Paulo, Istanbul, Mumbai, Karachi, Bangkok, Saigon, Shanghai și Lagos sau despre regiuni și teritorii distincte, cum ar fi Țara Bascilor (care a reușit să supraviețuiască Morții Negre practic fără urmări), Scoția, Kerala, Flandra, Puerto Rico, Sarawak, Sabah, Samoa Americană, Zanzibar și Mindanao. 

Activitățile blocului comercial baltic, Liga Hanseatică, au fost în mare măsură suspendate în timpul Morții Negre din secolul al XIV-lea. Și azi asistăm, deja, la suspendarea anumitor activități ale Uniunii Europene. Deși Liga Hanseatică a mai existat, pe hârtie, până în secolul al XIX-lea, Uniunea Europeană poate călca pe urmele acesteia pentru a deveni o simplă structură birocratică, nimic mai mult decât o noțiune anacronică și ineficientă într-o lume post-pandemică. De asemenea, este de remarcat faptul că economiile statelor Ligii Hanseatice și ale republicilor maritime italiene, inclusiv Lubeck, Hamburg, Danzig, Amsterdam, Veneția, Genova și Florența, s-au recuperat mai repede decât monarhiile naționale precum Franța, Anglia și Spania în urma ciumei.

La fel cum Moartea Neagră a modificat cursul istoriei lumii, la fel ar putea să o facă și Covid-19. Există aproximativ 5.000 de zone geografice locuite de popoare omogene. Dacă acestea decid că nu mai vor să fie ultimele pe lista guvernelor centrale când vine vorba despre asistența medicală și de altă natură în timpul unei pandemii, pot opta pentru a-și conduce singure destinele.