Grupul de la Vișegrad denunță „șantajul” și „dictatul” UE în problema imigranților: Nu vom accepta niciodată să ni se dicteze condiții
Șefii de guvern ai țărilor membre ale Grupului de la Vișegrad (Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia) denunță ceea ce ei numesc „șantajul” și „dictatul” Uniunii Europene la adresa politicii comune privind migrația, scrie EurActiv.com.
Premierii celor patru state, care au declarat încă de la începutul crizei refugiaților că se opun cotelor obligatorii de repartizare a migranților între țările din UE, s-au reunit marți, la Varșovia, pentru a și declara, din nou, dezacordul față de ideea de a lega distribuirea de fonduri europene de ralierea la această politică pentru migrație.
„Ideea de a lega fondurile care ne sunt datorate din partea UE de politica migrației este una proastă. Noi, Grupul de la Vișegrad, nu ne putem lăsa intimidați”, a declarat șeful guvernului ungar Viktor Orban, în timpul unei conferințe de presă comune cu omologii săi ceh Bohuslav Sobotka, slovac Robert Fico și polonez Beata Szydlo.
„Grupul de la Vișegrad, inclusiv Polonia, nu va accepta niciodată acest șantaj, nici ca să i se dicteze condiții. Afirmăm clar că politica migrației urmată până în prezent de UE nu a făcut dovada și trebuie trase concluzii de aici”, a precizat și șefa guvernului de la Varșovia, Beata Szydlo. „Acesta este un șantaj, pe care guvernul slovac îl respinge”, a spus și premierul Robert Fico.
Viktor Orban a vorbit despre măsurile întreprinse de țara sa pentru a bara calea pentru imigranților: gardurile din sârmă ghimpată de la frontiera sârbo-ungară și legea intrată în vigoare marți, ce prevede punerea sistematică în detenție a migranților. „De acum, Ungaria este în stare să răspundă (valului de migranți), chiar dacă acordul dintre UE și Turcia nu funcționează. Suntem capabili să oprim orice val de imigrație la frontiera sârbo-ungară”, a subliniat Orban.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Cutremurător: 25 de Metode prin care este distrusă America (VIDEO)
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Externe
Persoane: Beata Szydlo Bohuslav Sobotka Robert Fico Viktor Orban
Subiecte: cote refugiați Imigranti Europa
Organizații: Grupul de la Vișegrad Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)