Guvernul grec: Planul propus de Eurogrup este FOARTE PROST
Documentul prezentat de miniștrii de finanțe din zona euro cu noile exigențe pentru reluarea dialogului cu Atena asupra planului de ajutorare este "foarte prost", dar Atena încearcă să găsească soluții pentru a depăși criza, a afirmat duminică seară la Bruxelles o sursă guvernamentală elenă, citată de AFP.
"Textul în ansamblul său este foarte prost. Încercăm să găsim soluții", a explicat această sursă în legătură cu documentul european în care este amintită opțiunea unei "ieșiri temporare" a Greciei din zona euro și consacră abandonarea parțială a suveranității în schimbul unei eventual ajutor", potrivit Agerpres.
Grecia nu poate aștepta pentru a începe negocierea unui plan de susținere financiară, dată fiind "gravitatea" situației băncilor sale, în lipsă de lichidități, a afirmat duminică la Bruxelles o sursă guvernamentală elenă.
"Nu vrem o amânare" până miercuri, cum au propus miniștrii de finanțe ai Eurogrupului, "pentru că așteptând nu sunt suficiente lichidități de la BCE (injectate în băncile din Grecia), iar situația este gravă (...) Joi ar fi prea târziu".
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Washington-Balamuc: Moise se pregătește să îi ardă un toiag pe spinare lui Aaron
Un miliard de dolari pentru primul Studio de film fără influențe woke. Elon Musk a pus banii jos pentru Mel Gibson! Cu ce alți actori și producători a bătut palma CEO-ul Tesla. ACTUALIZARE
Dezvăluiri marca James O'Keefe, despre cine conduce cu adevărat Casa Albă: ”Biden semnează tot ce ii spune acest om”
Monseniorul Viganò: Legătura dintre Asasinarea lui JFK și Biserica Paralelă
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Persoane: Alexis Tsipras
Subiecte: Criza Grecia Grexit
Organizații: Eurogrup FMI Guvernul Greciei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)