Ierarh grec arestat pentru că a slujit în biserică, ignorând interdicțiile Guvernului
Mitropolitul Serafim de Kythira, Grecia, a fost arestat, sâmbătă, pe motiv ca nu a ținut cont de interdicția Guvernului de la Atena de a se mai sluji în bisericile din țară, până pe data de 30 martie, ca parte a restricțiilor impuse pentru combaterea pandemiei coronavirusului, informează site-ul Greek Reporter.
Mitropolitul de Kythera a fost arestat pentru că a deschis ușile Bisericii Răstignirii și pentru că bătut clopotele, chemându-i pe credincioși la Sfângta Liturghie.
Ierarhul a susținut că nu a primit circulara trimisă de Arhiepiscopul Atenei și al Întregii Grecii, Ieronymos, cu privire la interzicerea slujbelor bisericești și a serviciilor religioase.
Dus la secția de poliție a orașului, unde i-au fost aduse la cunoștință acuzațiile, acesta a fost ulterior eliberat pe cauțiune.
Incidentul a fost confirmat și de primarul orașului Kythera, care a declarat: „A încălcat deciziile guvernului cu privire la adunările bisericești și religioase și se află în prezent în custodia poliției. A fost întocmit un dosar penal și a fost informat procurorul de caz”.
În Grecia, suspendarea slujbelor este în vigoare până la sfârșitul lunii aprilie, însă purtătorul de cuvânt al guvernului, Stelios Petsas, nu exclude ca această măsură să fie extinsă până după Săptămâna Mare.
După o reuniune tensionată în care episcopii au avut opinii împărțite despre înfruntarea pandemiei, Sfântul Sinod a lansat zilele trecute un comunicat în care anunță suspendarea tuturor slujbelor, cu excepția celei duminicale, cerând grupurilor vulnerabile să nu participe la acestea
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Cutremurător: 25 de Metode prin care este distrusă America (VIDEO)
Recomandările noastre
Marea Resetare: Reîntoarcerea Fascismului
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Secțiuni: Externe
Persoane: Mitropolitul Serafim
Locații: Grecia
Organizații: Biserica Ortodoxă din Grecia
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)