În ciuda restricțiilor, câțiva pelerini vor să ajungă pe 13 mai la Fatima. Sanctuarul Sfintei Fecioare, înconjurat de mii de militari. Istoric: ”Spiritul de azi al episcopilor de a se supune puterii arată că vor fi gata pe viitor să se supună și Islamului
Într-o acțiune militară de forță fără precedent, mii de soldați portughezi au înconjurat templul din Fátima pentru a împiedica pelerinii care în aceste zile vor să intre în Sfântul Sanctuar al Maicii Domnului. Cu toate acestea, unii pelerini au trecut peste apelul autorităților civile și al Bisericii și au pornit la drum, dorind să fie prezenți la slujbă.
Guvernul portughez a lansat operațiunea „Fátima acasă”, de luni, la 9 dimineața, până miercuri 13 mai, staționând 3.500 de militari din Garda Națională Republicană (GNR) pentru a „monitoriza și descuraja posibile mișcări, fie pe jos fie într-un vehicul”, a declarat directorul operațiunilor GNR, Vítor Rodrigues, pentru Rádio Renascença.
Pentru prima dată în istorie, slujbele care au loc an de an la 13 mai în „Locașul sfânt al Portugaliei”, și care anul acesta marchează 103 ani de la prima apariție a Sfintei Fecioare celor trei copii, se va oficia în absența pelerinilorr.
„Asediul sanctuarului din Fátima de către Garda Națională Republicană este similar cu închiderea bazinelor de la Lourdes din cauza coronavirusului", a declarat istoricul catolic italian Roberto de Mattei.
„Culpabilitatea morală a scandalului nu revine însă asupra armatei portugheze, ci asupra autorităților ecleziastice care au colaborat cu autoritățile civile pentru a împiedica pelerinii să vină la Sanctuar, în data de 13 mai”, apreciază De Mattei,director al Fundației Lepanto cu sediul la Roma.
„Spiritul de astăzi al episcopilor de a se supune puterilor lumii, nu doar în cazul portughezilor, sugerează că, în viitor, acești oameni ai bisericii vor fi gata să se supună Islamului, să trăiască sub Sharia și sub subordonarea totală celor care ar dori să facă din Europa țara lui Mohamed”, a continuat istoricul.
Decizia autorităților, pe care episcopii Bisericii Catolice au sprijinit-o, este însă considerată de credincioșii catolici un act de lipsă de curaj.
”Sunt pur și simplu șocat și întristat de lipsa de credință și curaj din partea episcopilor portughezi”, a spus un credincios catolic din Fátima.
În anul 1916, trei păstori dintr-un sat în apropriere de Fatima ar fi primit un mesaj din partea unui înger. Erau Jacinta și Francisco Marto, frate și soră, de 7 și 9 ani, și verișoara lor Lucia, de 10 ani.
Un an mai târziu cei trei copii au mers cu oile la păscut și ar fi asistat la prima apariție a Fecioarei Maria. Potrivit credinței catolice Fecioara le-ar fi transmis un mesaj.Francisco și Jacinta au murit la câțiva ani după ce au avut această viziune, considerată unul dintre cele mai importante evenimente pentru Biserica catolică din secolul 20.
Al treilea copil, martor al minunii, Lucia dos Santos, a devenit călugăriță și a murit în 2005 la vârsta de 97 de ani. În cazul ei, procesul de beatificare a început după moarte.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Cutremurător: 25 de Metode prin care este distrusă America (VIDEO)
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Externe
Locații: Fatima Portugalia
Organizații: Biserica Romano-Catolică
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)