Încă o lovitură pentru homosexuali! Trump rupe tradiția instituită de Obama de a celebra luna iunie drept „Luna MÂNDRIEI LGBT”
Președintele Trump nu sărbătorește luna iunie drept „Luna mândriei LGBT”, cu o proclamație oficială, așa cum a făcut-o în fiecare an predecesorul său, Barack Obama, deși o serie de agenții federale și ale armatei par dornice să continue această tadiție și fac declarații pro-homosexualitate, scrie Lifesitenews.com.
Washington Blade, un ziar pentru homosexuali, scrie că Trump „rupe o tradiție începută sub administrația lui Obama”, refuzând să emită așa numita declarație privind "mândria homosexuală", care i-a deranjat pe conservatori în timpul administratiei trecute la fiecare inceput de iunie.
Dar, în pofida faptului că Trump nu se opune diferitelor agenții federale și sucursale ale armatei care sărbătoreau iunie ca Luna Mândriei LGBT să o facă, conservatorii îi cer să pună piciorul în prag și să nu le permită organizarea unor manifestări pro gay.
Luna trecută, Comandamentul Medicinei Militare al US Army a trimis un comunicat către „fiecare membru al personalului medical militar” solicitându-i să celebreze Luna LGBT.
Documentul, din care un exemplar a intrat în posesia LifeSiteNews de la o sursă care lucrează în Medicina Militară a US Army, a fost expediat de către șeful Serviciului, General lct. Nadja West. „De-a lungul istoriei, bravii soldați, navigatori, membri ai Marinei, aviatori și membri ai Gărzii de Coastă LGBT au slujit și luptat pentru națiunea noastră. Pregătirea și voința lor au făcut armata noastră mai puternică și națiunea noastră mai sigură”, se arată în comunicat.
Colonelul Ron Crews, directorul executiv al Alianței pentru Libertate Religioasă a Preoților Militari, care se aștepta ca promovarea culturii pro-LGBT din US Army să se mai domolească sub noua administrație, consideră că „până acum nu am văzut nimic din ce am sperat”.
În mai 2011, Obama a emis o declarație prin care luna iunie este recunoscută ca luna persoanelor LGBT (gay, lesbian, bisexual, transgender).
În textul proclamației se arată că „Istoria comunității LGBT este istoria părinților și a fiilor noștri, a mamelor și a fiicelor noastre, a prietenilor și vecinilor noștri care merg mai departe în demersul de a face din țara noastră o Uniune și mai desăvârșită. Este istoria unei lupte de a împlini marea făgăduință americană conform căreia toți oamenii pot trăi cu demnitate și echitate sub aceeași lege." Obama a reamintit și că este pentru prima oară, în istoria SUA când, în mandatul său, militarii americani gay își pot servi liber țara. Obama a făcut lucrul acesta în fiecare an petrecut la Casa Albă.
„În detrimentul familiei, președintele Obama continuă să susțină un stil de viață homosexual prin proclamarea aceasta, an de an", spunea Ashley Horne, analist politic al organizației Focus on the Family. „E clar că o prioritate centrală a acestei administrații este aceea de a susține homosexualitatea în cultura noastră. Nu suntem surprinși de acțiunile președintelui, ci doar le vedem ca pe un nou pas pe care îl face în redefinirea unei căsătorii în afara celei dintre un bărbat și o femeie."
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Cutremurător: 25 de Metode prin care este distrusă America (VIDEO)
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Externe
Persoane: Barack Obama Donald Trump
Locații: SUA
Subiecte: Activism LGBT Homosexualitate
Organizații: Armata SUA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)