Inițiativa Rutei Migratorii din Mediterana de Est, convenită de Grecia, Cipru și Bulgaria, va fi prezentată țărilor UE marți la Consiliul „Justiție și Afaceri Interne” din Luxemburg
Grecia, Bulgaria și Cipru au făcut front comun pentru a cere „mai multă solidaritate europeană” și o împărțire echitabilă a „poverii migrației”, au anunțat vineri autoritățile elene, potrivit AFP, informează Agerpres.
La fel ca pre-acordul din Malta pentru Mediterana de Vest, această inițiativă tripartită din Mediterana de Est va fi prezentată tuturor țărilor din U.E. la Consiliul „Justiție și Afaceri Interne” care va avea loc marți la Luxemburg, conform unui comunicat al Ministerului grec pentru protecția cetățeanului.
Intitulat „Inițiativa Rutei Migratorii din Mediterana de Est” (Eastern Mediterranean Migration Route Initiative - EMMRI), documentul solicită „acțiuni concrete” din partea statelor membre U.E.
„Pentru prima dată, datorită unei inițiative a Greciei, o cooperare tripartită se constituie pentru țările Uniunii Europene aflate în prima linie în Mediterana de Est”, a declarat Giorgios Koumoutsakos, ministru adjunct pentru protecția cetățeanului, însărcinat cu dosarul migrației.
Grecia trebuie să facă față celui mai mare val migratoriu de după 2016. Cu peste 10.000 de nou-sosiți doar în septembrie, conform UNHCR, Grecia a redevenit în acest an principala poartă de intrare a migranților spre Uniunea Europeană.
Inițiativa tripartită cere „mai multă solidaritate și responsabilitate europene” și „împărțirea poverii migrației în mod just” prin intermediul „relocărilor, unei politici ferme de expulzare spre țările de origine și, mai general, unei consolidări a țărilor direct afectate”.
Documentul face apel la țările europene să „respecte” Declarația U.E.-Turcia din 2016 privind retrimiterea în Turcia a migranților care se găsesc pe cele cinci insule elene principale din Marea Egee.
„Mediterana de Est a înregistrat între 19 august și 1 septembrie 4.879 de sosiri, comparativ cu 1.133 pe ruta Mediterana de Vest și 1.369 pe ruta Mediterana Centrală”, se arată în comunicatul ministerial grecesc, care subliniază că „această tendință continuă și astăzi”.
Grecia, Ciprul și Bulgaria solicită, de asemenea, „să se prevadă mai multe fonduri pentru abordarea problemei migrației în bugetul european 2021-2026, care este în curs de elaborare”.
În ceea ce privește gestionarea migranților sosiți pe calea Mediteranei de Vest, Germania, Franța, Italia și Malta au convenit, la nivelul Ministerelor de Interne, asupra unui pre-acord de repartizare automată între mai multe țări a migranților care debarcă în Malta sau în Italia. Înțelegerea ar urma să fie validată marți de celelalte state membre ale U.E.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Cutremurător: 25 de Metode prin care este distrusă America (VIDEO)
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Externe
Persoane: Giorgios Koumoutsakos
Organizații: Consiliul „Justiție și Afaceri Interne” Ministerul pentru Protecția Cetățeanului (Grecia) Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)