Întâlnire istorică în Cuba între Papa Francisc și Patriarhul Chiril al Rusiei
În Cuba, pe un teren "neutru". Aici se vor întâlni pentru prima dată de la Marea Schismă capii celor două mari biserici creștine: Patriarhul Chiril al Rusiei și Papa Francisc.
Întâlnirea istorică dintre Papa Fraancisc și capul bisericii ortodxe ruse va avea loc săptămâna viitoare în Cuba, potrivit BBC News. Informația a fost confirmată atât de Vatican cât și de Patriarhia Rusă.
Potrivit unui comunicat al Bisericii Ortodoxe ruse, întâlnirea va avea ca temă principală „persecutarea creștinilor”. Discuțiile vor avea loc la data de 12 februarie pe aeroportul din Havana, Cuba, unde Francisc va face o oprire înaintea unei vizite oficiale în Mexic.
Mitropolitul Hilarion, numărul doi în ierarhia Bisericii Ortodoxe Ruse, a declarat că această întrevedre istorică va avea loc în Cuba, în America Latină, și nu în Europa, pentru că insula din Caraibe este în același timp "un teren neutru", unde "creștinismul se dezvoltă", in timp ce Europa este continentul în care s-au consumat "conflicte" între cele două biserici, iar relațiile dintre els sunt încă marcate de probleme nesoluționate, cum ar fi cea a greco-catolicilor din Ucraina, scrie La Stampa. Mitropolitul Hilarion a mai spus că, în trecut, printre locurile luate în calcul pentru o posibilă întâlnire între șefii celor două biserici a figurat Viena.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Externe
Persoane: Papa Francisc Patriarhul Chiril
Subiecte: Marea Schismă
Organizații: Biserica Ortodoxă Rusă Biserica Romano-Catolică
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)