Iranul și-ar putea crește cu o treime rezerva actuală de petrol crud, după descoperirea unui nou câmp petrolier
Iranul a descoperit un nou teren petrolier în sudul țării, cu peste 50 de miliarde de barili de petrol crud, a anunțat duminică președintele Hassan Rouhani. Această descoperire ar putea suplimenta rezervele țării, confruntate cu obstacole în exporturi, pe fondul sancțiunilor impuse de Statele Unite după retragerea acestora din Acordul Nuclear, informează Mediafax.
Președintele iranian Hassan Rouhani a făcut anunțul în cadrul unui discurs susținut în orașul din deșert Yazd. Acesta a declarat că terenul a fost localizat în provincia sudică Khuzestan. Aproape 53 de miliarde de barili de petrol crud ar putea fi adăugați la rezervele Iranului, care sunt estimate deja la 150 de miliarde.
„Transmit Casei Albei că în zilele în care vânzările petrolului iranian au fost sancționate și țara noastră a fost pusă sub presiune, muncitorii și inginerii țarii au reușit să descopere 53 de miliarde de barili într-un teren imens”, a declarat Hassan Rouhani.
În prezent, Iran se poziționează pe locul patru mondial la depozitele de petrol crud și pe locul doi la depozitele de gaze naturale.
Noul teren petrolier ar putea deveni al doilea cel mai mare de acest fel din Iran, după cel din Ahvaz, care conține 65 de miliarde de barili. Terenul din Khuzestan are o suprafață de 2.400 de kilometri pătrați, cu un zăcământ de aproape 80 de metri adâncime, potrivit președintelui iranian.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Cutremurător: 25 de Metode prin care este distrusă America (VIDEO)
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Externe
Persoane: Hassan Rouhani
Subiecte: Productie petrol
Organizații: Președinția Iranului
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)