Israelul a votat o lege care facilitează procesul de intrare în război
În timp ce Pentagonul este tot mai preocupat de „un atac al Iranului asupra Israelului dinspre Siria în zilele următoare”, iar secretarul american al Apărării, James Mattis, prevede că o confruntare Israel-Iran este inevitabilă, la Tel Aviv se fac pregătiri de război.
Parlamentul israelian a votat luni în favoarea unei legi care permite premierului și ministrului apărării să decidă intrarea în război fără să reunească guvernul, pe fondul tensiunilor crescânde între Israel și unii dintre vecinii săi, relatează AFP, citată de Agerpres.
Legea, care a primit 62 de voturi pentru și 41 împotrivă, oferă cabinetului restrâns de securitate responsabilitatea de a decide o operațiune militară sau războiul fără să discute cu restul guvernului. Un paragraf precizează însă că, în caz de 'condiții extreme', premierul și ministrul apărării pot hotărî, singuri, o astfel de operațiune.
Inițiat de ministra justiției, Ayelet Shaked, proiectul este un amendament la o lege fundamentală care, anterior, dădea numai guvernului, în prezența majorității miniștrilor, posibilitatea de a decide dacă lansează o operațiune militară.
Ayelet Shaked a justificat acest amendament explicând în Knesset (parlamentul monocameral) că, 'în actuala situație securitară, trebuie ca activitatea guvernului și a cabinetului să devină mai eficientă'. Legea a fost votată într-un context de tensiuni cu palestinienii, în timp ce, de la 30 martie, manifestațiile din Fâșia Gaza, de-a lungul graniței cu Israelul, au dat loc la altercații cu forțele israeliene în care 45 de palestinieni și-au pierdut viața.
Pe de altă parte, ministrul israelian al apărării, Avigdor Lieberman, a avertizat joi că țara sa va avea în vizor orice tentativă de 'implantare militară' a Iranului în Siria, după un atac în această țară, la 9 aprilie, atribuit statului evreu. Ferindu-se să fie antrenat în conflictul sirian, Israelul a efectuat zeci de atacuri asupra unor poziții ale regimului sau convoaie de arme prezentate ca originare din Iran și destinate mișcării șiite libaneze Hezbollah, inamic al statului evreu și care îl sprijină pe președintele sirian, Bashar Al-Assad.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Washington-Balamuc: Moise se pregătește să îi ardă un toiag pe spinare lui Aaron
Un miliard de dolari pentru primul Studio de film fără influențe woke. Elon Musk a pus banii jos pentru Mel Gibson! Cu ce alți actori și producători a bătut palma CEO-ul Tesla. ACTUALIZARE
Dezvăluiri marca James O'Keefe, despre cine conduce cu adevărat Casa Albă: ”Biden semnează tot ce ii spune acest om”
Monseniorul Viganò: Legătura dintre Asasinarea lui JFK și Biserica Paralelă
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Persoane: Bashar al Assad
Locații: Israel
Organizații: Pentagon
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)