Italia plănuiește să renunțe la moneda euro. Partidele care au câștigat alegerile vor revenirea la liră
Cele două partide conservatoare care au câștigat alegerile din Italia, Liga Nordului și Mișcarea Cinci Stele, încearcă să ajungă la o înțelegere și să formeze un nou guvern, iar un prim pas făcut de liderii celor două formațiuni a fost să redacteze un document care a ajuns în spațiul public și care dezvăluie planurile prin care aceștia doresc să forțeze ieșirea Italiei din zona euro.
Propunerea cu care au venit cele două partide include modificări referitoare la mai multe „proceduri tehnice specifice”, care le-ar pemrite țărilor din blocul comunitar să părăsească zona euro și să recapete „suveranitate monetară”.
„Trebuie să revenim la starea de dinainte de Tratatul de la Maastricht, prin care statele europene acționau conform unor dorințe reale de pace, cooperare, solidaritate", au explicat formațiunile Liga Nordului și Mișcarea Cinci Stele într-o declarație comună.
Documentul, care are 39 de pagini, a fost publicat de HuffPost Italia și datează din 14 mai. El conține mențiuni legate de migrație și datoria externă a țării din Peninsula Italică. Este vorba despre o serie de propuneri pe care cei doi lideri plănuiesc să le facă Bruxelles-ului, iar unele dintre ele ar putea alarma UE.
O propunere este legată de anularea obligațiunilor italiene în valoare de 250 de miliarde de euro, pe care Banca Centrală Europeană le-a cumpărat, în condițiile în care Italia are a doua cea mai mare datorie publică din zona monedei unice.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Un miliard de dolari pentru primul Studio de film fără influențe woke. Elon Musk a pus banii jos pentru Mel Gibson! Cu ce alți actori și producători a bătut palma CEO-ul Tesla. ACTUALIZARE
Dezvăluiri marca James O'Keefe, despre cine conduce cu adevărat Casa Albă: ”Biden semnează tot ce ii spune acest om”
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Locații: Italia
Subiecte: moneda euro
Organizații: Banca Centrală Europeană Liga Salvini Mișcarea 5 Stele
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)