Jean-Claude Juncker: Marea Britanie ar putea încerca să divizeze Uniunea Europeană fâcând promisiuni diferite statelor membre în timpul negocierilor de Brexit
Theresa May a anunțat că în luna martie va invoca articolul 50 care va începe procedura de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, procedură care conține o perioadă de 2 ani de negocieri privind "divorțul".
Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker a lansat sâmbătă un semnal de alarmă puternic privind felul în care se vor desfășura aceste negocieri. Oficialul european susține că vor încerca să producă o destabilizare printr-o tactică de a promite lucruri diferite statelor membre ale Uniunii.
„Marea Britanie va încerca să divizeze procesul decizional la nivelul celor 27 de state membre UE. Cele 27 de state membre nu știu încă, dar britanicii știu bine ce abordare să aibă. Ar putea promite unei țări A un lucru, țării B alt lucru și țării C altceva, astfel că se va ajunge să nu existe un front comun în negocieri", a declarat Jean-Claude Juncker într-un interviu acordat postului german de radio Deutschlandfunk și citat de Reuters.
O astfel de destabilizare ar putea avea efecte devastatore pentru Uniunea Europeană care se confruntă cu probleme precum criza financiar-economică a Greciei, valul mare de refugiați care se înghesuie la granițele Uniunii sau o răcire a relațiilor cu Statele Unite în contextul instalării lui Donald Trump la Casa Albă.
Pe lângă toate acestea, situația ar putea fi schimbată și de rezultatele alegerilor ce vor avea loc în acest an în țări precum Germania, Franța și Olanda, unde candidați populiști sau extremiști beneficiează de rezultate foarte bune în sondajele de opinie.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Externe
Persoane: Jean-Claude Juncker Theresa Mary May
Locații: Bruxelles Marea Britanie
Subiecte: Brexit Iesire din Uniunea Europeana
Organizații: Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)