Jean-Claude Juncker, acuzat că se comportă „ca un rege medieval”
Juncker rămâne vedeta incontestabilă a reununilor la nivel înalt. A dovedit-o și la cea mai recentă întrunire a liderilor europeni, iar presa nu a ratat „excentricitățile” șefului Executivului UE.
Jean-Claude Juncker s-a dat din nou în spectacol, la reuniunea Consiliului European, jucându-se, ușor nervos, cu părul blond al unei femei, aruncând hârtii oficiale pe jos sau blocând cu mâna o cameră care filma intrarea liderilor europeni.
Președintele Comisiei Europene ( 64 de ani) a apărut destul de entuziasmat în momentul în care a dat ochii cu o doamnă blondă, cel mai probabil de la protocol, pe care a salutat-o în cel mai neprotocolar mod: punându-i mâinile în cap și fluturându-i părul. Au urmat alte două reprezentante ale sexului slab, pe care Juncker s-a mulțumit să le sărute pe obraz.
Mai apoi, prezent la o conferință de presă cu Donald Tusk, președintele Consiliului UE, Juncker a aruncat pe jos documentele pe care le avea pe pupitru.
Comprortamentul lui Juncker față de cele trei femei nu a scăpat netaxat. O reprezentantă a Conservatorilor din Marea Britanie l-a acuzat pe Juncker că „se comportă ca un rege medieval". Baroneasa Jenkin, care susține în Regatul Unit campania intrării femeilor în politică, a declarat că a fost „uimită" de atitudinea președintelui Comisiei Europene, scrie The Telegraph.
În 2017, înaintea discursului pe care l-a susținut în Parlamentul României, președintele Comisiei Europene a făcut un gest surprinzător, pupându-l pe chelie pe fostul președinte Traian Băsescu.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Un miliard de dolari pentru primul Studio de film fără influențe woke. Elon Musk a pus banii jos pentru Mel Gibson! Cu ce alți actori și producători a bătut palma CEO-ul Tesla. ACTUALIZARE
Monseniorul Viganò: Legătura dintre Asasinarea lui JFK și Biserica Paralelă
2024 - un thriller plin de suspans. Cum s-a încercat provocarea unui Război Mondial
Care este ultima dorință a lui Celine Dion – artista măcinată de o boală cruntă, depistată în 2022, s-a destăinuit fanilor
Operațiune-fulger a Rusiei: Peste 20.000 de parașutiști iau cu asalt orașul ucrainean Ceasov Iar
Recomandările noastre
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Externe
Persoane: Jean-Claude Juncker
Locații: Bruxelles
Organizații: Comisia Europeana
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)