Jens Stoltenberg și Donald Trump au discutat despre viitorul NATO
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunțat vineri că a avut „o bună discuție" la telefon cu președintele ales al SUA, Donald Trump, despre viitorul Alianței și importanța „unei creșteri a cheltuielilor de apărare" ale statelor aliate, transmite AFP.
A fost prima conversație pe care Stroltenberg a avut-o cu Trump după alegerile desfășurate în SUA pe 8 noiembrie.
Stoltenberg l-a „felicitat pentru victorie și a spus că este nerăbdător să lucreze cu el și cu echipa sa însărcinată cu securitatea națională", a indicat NATO într-un comunicat.
„Amândoi au subliniat importanța ca NATO să se înscrie într-o traiectorie de durată" și au evocat politica Alianței în acest „nou mediu de securitate" marcat de amenințarea teroristă, se mai menționează în text.
Stoltenberg a postat și pe Twitter un mesaj în care afirmă că a discutat cu interlocutorul său despre importanța „unei creșteri a cheltuielilor de apărare" ale statelor membre NATO.
În prezent numai cinci dintre cei 28 de membri ai NATO (SUA, Marea Britanie, Polonia, Grecia și Estonia) alocă apărării un buget de cel puțin 2% din PIB, procent ce reprezintă pragul minim cerut de Alianță.
Jens Stoltenberg a amintit că respectarea acestei solicitări privind nivelul cheltuielilor militare a fost principala sa prioritate încă de când a preluat postul de secretar general al NATO, în anul 2014.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Externe
Persoane: Donald Trump Jens Stoltenberg
Locații: SUA
Organizații: NATO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)