ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Partidul ungar de opoziție Jobbik (de extremă dreapta) a propus ca adunarea metropolitană a Budapestei (consiliul general al capitalei ungare) să declare 2020 an de comemorare a Trianonului, pentru a marca 100 de ani de la semnarea tratatului care a privat Ungaria de două treimi din teritoriu, transmite miercuri agenția ungară de presă MTI citată de Agerpres.

Consilierul Marcell Tokody, reprezentând formațiunea de dreapta, a amintit într-o conferință de presă că în parlament partidele guvernamentale au votat împotriva comemorării în 2020 a semnării tratatului de la Trianon. „Guvernul nici nu vrea să-și aducă aminte de acel diktat rușinos”, a spus Tokody, subliniind că Jobbik vrea să pună chestiunea pe ordinea de zi a adunării metropolitane.

„Nu putem permite ca Ungaria și Budapesta să nu-și amintească de cea mai mare tragedie a maghiarilor", a adăugat reprezentantul Jobbik. 

Partidul Jobbik, condus de Vona Gabor, este unul dintre motoarele din spatele creșterii radicalismului din Ungaria în ultimii ani. El este privit ca un grup neo-nazist, o forță de conducere reunind extremiștii de dreapta din Ungaria. O dată cu creșterea popularității în țara vecină, partidul a intensificat și atacurile împotriva grupurilor minoritare din Ungaria.