John Kerry, la Soci, pentru convorbiri cu Vladimir Putin, pentru prima dată de la izbucnirea conflictului din Ucraina
Este prima vizită a unui responsabil american de la începutul crizei din Ucraina, care a izbucnit în 2014, informează BBC News.
John Kerry urmează să aibă o întrevedere marți cu președintele Vladimir Putin, în condițiile în care Ucraina traversează 'un moment critic' pentru a asigura 'aplicarea următoarelor etape' ale regimului de încetare a focului în vigoare din februarie în estul țării, conform unui responsabil al Departamentului de Stat. Kerry se va întâlni, de asemenea, cu omologul său rus, Serghei Lavrov.
Situația din Siria și negocierile nucleare iraniene vor fi de asemenea abordate cu ocazia acestor discuții americano-ruse.
Conflictul din Siria, unde rebelii susținuți de SUA luptă împotriva forțelor guvernului condus de președintele Bashar al-Assad, aliat al Moscovei, este de asemenea inclus în agenda întrevederii Putin-Kerry de la Soci, la fel ca violențele din Libia și amenințarea reprezentată de gruparea jihadistă Statul Islamic.
Relațiile dintre Rusia și SUA traversează o criză inedită de la încheierea Războiului Rece, ca urmare a anexării Crimeii de către Moscova în martie 2014 și a conflictului între separatiștii proruși și forțele Kievului în estul Ucrainei. Occidentul acuză Rusia că-i susține din punct de vedere militar pe rebeli, lucru negat de Moscova.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Mai tare ca Elena Ceaușescu: "America are nevoie de tine să fii Mamala națiunii" (VIDEO)
Xi Jinping îi înfige un cuțit în spate lui Putin. 4.000 de drone și sisteme antiaeriene chinezești vor ajunge în dotarea Ucrainei
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Persoane: Barack Obama John Kerry Serghei Lavrov Vladimir Putin
Locații: Rusia
Subiecte: Conflict SUA - Rusia Război Ucraina
Organizații: Casa Alba Departamentul de Stat al SUA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)