Kissinger îl va împrieteni pe Trump cu Rusia
Fostul secretar de stat al președinților americani Richard Nixon și Gerald Ford, celebrul Henry Kissinger (93 ani), l-ar putea ajuta pe Donald Trump să amelioreze relațiile Statelor Unite cu Rusia.
Henry Kissinger este cel mai vechi laureat Nobel încă în viață, distincție pe care a obținut-o în 1973 pentru reușita încheierii unui acord de pace cu vietnamezul Le Duc Tho, liderul regimului comunist de la Hanoi.
De patru decenii, deși a părăsit serviciul activ în diplomația americană, Henry Kissinger nu a încetat să consilieze majoritatea președinților care s-au succedat la Casa Albă. Și mai ales a menținut excelente legături cu toți cei care au importanță pe planetă. Și în special cu Vladimir Putin. L-a întâlnit prima oară în 1990, când viitorul șef de stat nu era decât un consilier la primăria Sankt Petersburg. Atunci l-a întrebat care era formațiunea sa. „Am lucrat în serviciile secrete", a răspuns Putin. „Toți au început așa. Și eu primul", a replicat Kissinger.
Cei doi nu au pierdut niciodată legătura, în nici un moment al ascensiunii președintelui rus în ierarhia politică a țării sale, nici măcar în perioadele în care relațiile dintre Rusia și SUA s-au degradat, cum a fost cazul în anii Obama, după eșecul „resetării". Kissinger nu a pierdut nici o ocazie de a merge să discute cu Putin când activitățile sale de consultant internațional în cadrul „Kissinger Associates" îl conduceau la Moscova.
După ce a fost desemnat președinte, Donald Trump a confirmat ceea ce afirmase în campania sa electorală: voința de a ameliora relațiile țării sale cu Rusia. Nu este un secret că Henry Kissinger și Trump s-au întâlnit de mai multe ori după ziua alegerii sale și că au discutat îndelung în tête-à-tête. De altfel, Trump a recunoscut că este fascinat de Kissinger.
Este exclus ca fostul secretar de Stat, în vârstă de 93 ani, să intre în Administrația Trump, dar poate fi un fel de mediator între noua putere americană și Kremlin. Rolul „omui din umbră", în care fostul negociator al acordurilor de la Paris a excelat întotdeauna. Această perspectivă a fost deja salutată de Moscova, înainte de a deveni realitate. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat: „Este evident că Henry Kissinger rămâne unul din oamenii politici și din experții cei mai înțelepți. Are o profundă experiență a relațiilor ruso-americane".
Idei. Planuri pentru Ucraina
Potrivit Bild, Kissinger i-ar fi propus deja lui Trump un plan de dezvoltare pentru Ucraina, în care Occidentul ar recunoaște drepturile Rusiei asupra Crimeii. În schimb, Putin s-ar angaja să garanteze securitatea părții estice a țării. Și vor fi ridicate și sancțiunile impuse Rusiei. În februarie, la înmormântarea lui Evgheni Primakov, numit și „Kissinger rus", fostul secretar de stat american a profitat pentru a evoca principii pentru viitor: „Rusia trebuie percepută astăzi ca un element esențial al noului echilibru mondial, și nu ca o amenințare pentru SUA".

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Care este ultima dorință a lui Celine Dion – artista măcinată de o boală cruntă, depistată în 2022, s-a destăinuit fanilor
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Mai tare ca Elena Ceaușescu: "America are nevoie de tine să fii Mamala națiunii" (VIDEO)
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Persoane: Donald Trump Henry Kissinger Vladimir Putin
Locații: SUA
Subiecte: Conflict SUA - Rusia
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)