ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Cancelarul austriac Sebastian Kurz, considerat până mai ieri unul dintre pionii mișcării suveranilor din Europa, l-a reevaluat pe George Soros. După ce anul trecut îi dădea magnatului american de origine maghiară 28 de zile pentru a înceta orice activitate a  Open Society în Austria, pentru că „încearcă să submineze democrația și națiunea”, cancelarul Austriei pare că s-a răzgândit. Și este pe punctul de a accepte ca o controversată univsersitate finanțată de Soros,  CEU, să se mute, din Ungaria, în urma legii „Stop Soros”, în patria lui Mozart.


Cancelarul austriac Sebastian Kurz s-a întâlnit cu miliardarul George Soros pentru a discuta despre mutarea Universității Centrale Europene (CEU) din Ungaria în Austria, conform unei postări de luni pe contul de Twitter al șefului guvernului de la Viena, citat de Euronews în pagina sa electronică. 

Întâlnirea dintre Kurz și investitorul american de origine maghiară a avut loc duminică. 

CEU a dat termen până la 1 decembrie guvernului ungar să decidă dacă universitatea susținută de Soros va primi permisiunea de a rămâne la Budapesta - o decizie presantă pentru a ajuta instituția să se pregătească pentru următorul an academic. 

CEU a apărut după căderea Zidului Berlinului, oferindu-le studenților diplome acreditate atât în Ungaria, cât și în SUA, dar a fost acuzată de guvernul premierului ungar conservator Viktor Orban că ar activa fără a respecta pe deplin legislația, conform Reuters. 

Conform relatărilor din presa austriacă, CEU va putea să ocupe o clădire a spitalului Otto Wagner, vechi de un secol, în apropiere de Schönbrunn, începând cu primăvara viitoare dacă se va muta și va fi pregătită să accepte studenți odată cu anul academic 2019-2020. 

Soros a fost o țintă populară a premierului Viktor Orban, care a inițiat și a adoptat la începutul anului o lege 'Stop Soros', spunând că investitorul de origine maghiară promovează și sprijină migrația ilegală.