La închisoare pentru că a intrat pe pagini ISIS
Curiozitate periculoasă pentru un francez care a fost condamnat la doi ani de închisoare și 30 de mii de euro amendă pentru că a intrat pe pagini de internet jihadiste.
Bărbatul de 32 de ani susține că vroia doar să afle mai multe despre ideologia teroriștilor din organizația Stat Islamic.
Dacă spune adevărul, a dus curiozitatea prea departe: pe ecranul calculatorului personal era salvat steagul negru al islamiștilor, parola făcea referire la atentatul de la Bataclan de anul trecut, iar în telefonul mobil avea fotografii și videoclipuri jihadiste.
Reamintim că în Franța starea de urgență a fost decretată de François Hollande imediat după atentatele de anul trecut din 13 noiembrie pentru o perioadă inițială de 12 zile. De atunci însă, regimul a mai fost prelungit de 4 ori.
Guvernul de la Paris va cere Parlamentului o nouă prelungire a stării de urgență după luna ianuarie, termenul actual. Anunțul a fost făcut de premierul Manuel Valls. Cum și-a justificat decizia șeful executivului francez ?« Franța trebuie să rămână lucidă în privința amenințărilor cu care e confruntată. Zilnic, săptămânal, sunt dezmembrate rețele jihadiste. Arestăm persoane și dejucăm în mod regulat atentate. Anul viitor sunt alegeri în Franța și suntem de asemenea angajați militar în Irak și Siria » a declarat printre altele premierul Manuel Valls în fața parlamentarilor.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Care este ultima dorință a lui Celine Dion – artista măcinată de o boală cruntă, depistată în 2022, s-a destăinuit fanilor
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Locații: Franţa
Subiecte: Profilul jihadistului Terorism
Organizații: Statul Islamic
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)