Liderul Cataloniei promite un referendum privind independența în 2017
Șeful executivului catalan, Carles Puigdemont, a promis vineri să organizeze în 2017, orice s-ar întâmpla, un "referendum (asupra independenței) legal și cu caracter obligatoriu", în pofida opoziției ferme a guvernului central de la Madrid, transmite AFP.
În cursul unui mesaj televizat cu prilejul Anului Nou, înregistrat la sediul guvernului regional din Barcelona, Carles Puigdemont a apreciat că 2017 va fi un an "crucial" pentru viitorul Cataloniei.
"Noi, catalanii, vom decide liber viitorul nostru prin intermediul unui referendum legal și cu caracter obligatoriu", a afirmat el.
Executivul regional a mai încercat să organizeze un astfel de referendum, în 2014, dar în cele din urmă a trebuit să se limiteze la o simplă consultare simbolică, fără valoare juridică, fiind interzisă de justiția spaniolă.
Circa 2,3 milioane de persoane — dintre cei șase milioane de alegători potențiali — au participat la consultare. În favoarea independenței s-au pronunțat șase alegători din zece. În prezent, sondajele arată că taberele se află aproximativ la egalitate.
Madridul a propus să negocieze pe baza unei liste cu subiecte sociale și economice, dar a refuzat cu fermitate să discute despre un referendum privind independența. Un refuz care a fost reiterat vineri de șeful guvernului, Mariano Rajoy: "Guvernul nu va autoriza niciun referendum care să implice distrugerea suveranității naționale sau a egalității între spanioli".
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Care este ultima dorință a lui Celine Dion – artista măcinată de o boală cruntă, depistată în 2022, s-a destăinuit fanilor
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)