Lista neagră a lui Poroșenko: Ziariști străini, Berlusconi și Gerard Depardieu, INTERZIȘI în Ucraina
Ucraina a fost criticata joi după ce a introdus interdicții de intrare pe teritoriul său pentru numeroși jurnaliști, printre care trei de la BBC. Este vorba despre un set nou de sancțiuni la adresa celor implicate, Kiev-ului, în anexarea de către Rusia a Peninsulei Crimeea și în conflictul din Donețk, relatează Agerpres, citând France Presse. Vizați sunt jurnaliști occidentali, în special de la BBC, fostul premier italian Silvio Berlusconi, și actorul francez Gerard Depardieu.
Decretul, semnat de președintele Poroșenko miercuri impune sancțiuni impotriva a circa 400 de persoane și 90 de organizații si companii. Pe listă figurează jurnalști ruși de la agențiile de presă oficiale ale Kremlinului, dar și ziariști din Marea Britanie, Spania, Israel, Germania, Elveția sau Polonia.
De asemenea, sunt incluse figuri marcante din Rusia, precum ministrul Apararii Serghei Soigu sau presedintele Ceceniei, Ramzan Kadarov.
Pe lista celor cărora li s-a interzis accesul în Ucraina pentru că reprezintă "o amenințare, actuală sau potențială, la adresa intereselor naționale, securității naționale și integrității teritoriale” figurează numele corespondentului BBC la Moscova, Steve Rosenberg, al producătorului Emma Wells și al cameramanului BBC Anton Chicerov.
Au fost sanctionati si doi jurnalisti spanioli, Antonio Pampliega si Angel Sastre, dati disparuti in Siria inca din luna iulie. Niciun român nu apare pe listă, în schimb sunt 4 moldoveni, potrivit ProTV Chisinau:
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Cutremurător: 25 de Metode prin care este distrusă America (VIDEO)
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Persoane: Gerard Depardieu Silvio Berlusconi Vladimir Putin
Subiecte: Conflictul din Ucraina Sanctiuni Rusia
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)