Londra amenință cu expulzarea cetățenilor UE
Marea Britanie amenință cu expulzarea cetățenilor din țări ale Uniunii Europene în cazul în care aceștia nu reușesc să aplice la timp pentru un nou statut de imigrant după Brexit și va acorda clemență doar în circumstanțe excepționale, potrivit unor surse informate pe această temă, relatează Reuters, informează Agerpres.
Guvernul a avut a elaborat o listă restrânsă de excepții, cum ar fi persoane cu incapacitate fizică sau mintală sau copii ai căror părinți nu reușesc să aplice în numele lor, au menționat sursele citate, susțin directive citate de presa britanică.
Guvernul britanic introduce cele mai stricte măsuri de control la frontieră impuse în Marea Britanie în ultimele decenii, punând capăt priorității acordate migranților din țări ale UE față de cei din alte țări. Majoritatea cetățenilor UE vor avea nevoie de o formă de permisiune prealabilă din partea guvernului pentru a rămâne în Marea Britanie.
Guvernul a fost adesea acuzat că nu a reușit să stabilească cine locuiește în Marea Britanie legal sau ilegal. Potrivit unor cifre guvernamentale, puțin peste jumătate din 3,5 milioane de cetățeni ai Uniunii Europene care locuiesc în Marea Britanie au primit noul statut juridic înainte de termenul limită 31 decembrie 2020.
Avocații specializați pe imigrație au afirmat că au fost invitați la Ministerul de Interne acum câteva luni pentru a citi liniile directoare ale proiectului guvernului pentru imigrație, care avea o secțiune despre situația cetățenilor din UE care nu aplică la timp pentru noul statut.
La 12 decembrie se organizează alegeri generale și dacă guvernul conservator pierde, propunerile ar putea fi schimbate, notează Reuters.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Care este ultima dorință a lui Celine Dion – artista măcinată de o boală cruntă, depistată în 2022, s-a destăinuit fanilor
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Externe
Locații: Marea Britanie
Subiecte: Brexit
Organizații: Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)