Macron: Franța are dovada că regimul sirian a folosit arme chimice la Douma. Merkel: Germania nu va participa la o acțiune militară în Siria
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat, într-un interviu pentru TF1, că are „dovada” că guvernul sirian a atacat orașul Douma cu arme chimice. Macron a adăugat că va decide „în timp util” dacă va lovi Siria.
„Sunt decizii pe care le vom lua atunci când vom considera mai util și mai eficient. Avem dovezi că săptămâna trecută, în Siria, au fost utilizate arne chimice de către regimul de la Damasc”, a afirmat Macron, fără a preciza de unde are aceste informații. Unul dintre obiectivele Franței în Siria - explică Macron - este „eliminarea capacității regimului de a comite atacuri chimice”, informează BBC News.
„Franța nu va permite nici o escaladare care ar putea afecta stabilitatea în regiune”, a mai spus președintele francez. Dar a adăugat că „regimurile care cred că pot face tot ce doresc, inclusiv cele mai grave lucruri care încalcă legea internațională, nu pot fi lăsate sa acționeze”.
Germania nu va lua parte la eventuale raiduri militare în Siria, a delcarat cancelarul german Angela Merkel, potrivit DPA. Merkel a adăugat că Berlinul consideră necesar să „transmită un semnal clar că utilizarea armelor chimice” este inacceptabilă.
„Nu este deloc dificil să acționezi”, a spus cancelarul german, distanțându-se de Statele Unite, Marea Britanie și Franța care iau în calcul un răspuns militar împotriva guvernului sirian. Germania ar putea contribui totuși cu un sprijin diferit față de cel militar. Cancelarul a criticat însă faptul că Moscova a blocat o investigație completă asupra presupusului atac cu arme chimice asupra orașului Douma, considerând că acest lucru „nu pune Rusia într-o lumină bună”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Cutremurător: 25 de Metode prin care este distrusă America (VIDEO)
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Externe
Persoane: Angela Merkel Emmanuel Macron
Locații: Siria
Subiecte: Atac chimic Război Siria
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)